Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a confirmat, pe site-ul său oficial, că a înaintat o ofertă echipei spaniole Real Madrid pentru transferul atacantului brazilian Robinho, informează AFP.
"Ca urmare a informaţiilor apărute în presă, Chelsea este în măsură să confirme că o ofertă a fost înaintată clubului Real Madrid, joi, pentru transferul lui Robinho", se arată într-un comunicat al grupării de pe Stamford Bridge.
Chelsea nu a precizat valoarea ofertei financiare transmise clubului madrilen, care s-ar putea ridica la 20 milioane lire sterline (puţin peste 25 milioane euro).
În vârstă de 24 ani, Robinho a fost achiziţionat de Real Madrid în anul 2005, de la formaţia FC Santos. El a disputat până în prezent 50 de partide în reprezentativa Braziliei.
Potrivit cotidianului spaniol "Marca", Robinho şi-a exprimat dorinţa de a părăsi gruparea madrilenă, fiind nemulţumit de modul în care a fost tratat în ultima perioadă de conducătorii lui Real Madrid.