Aproximativ 170 de jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" vor asigura ordinea publică pentru meciul de fotbal Steaua Bucureşti - Gloria Bistriţa, care se va disputa duminică seară pe stadionul Steaua din Capitală.
Conform unui comunicat al Jandarmeriei Române, oamenii legii vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind atât în imediata apropiere a stadionului, cât şi pe traseele de afluire/defluire.
Jandarmeria invită participanţii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării către locul de desfăşurare a competiţiei sportive, în apropierea şi în interiorul stadionului.
Accesul publicului în stadion va fi permis de la ora 19:30 iar începând cu ora 18:30 vor fi interzise vânzarea şi consumarea de băuturi alcoolice în apropierea arenei sportive.
Spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă.
Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
De asemenea, spectatorilor nu le este permis: să introducă în incinta arenei sportive orice materiale pirotehnice şi/sau fumigene, să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze ori să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea fie restabilirea ordinii publice.