Suporterii giuleşteni doresc revenirea lui Marius Şumudică la conducerea tehnică a formaţiei Rapid, antrenor care, în opinia lor, este singurul capabil să redreseze echipa după rezultatele slabe din ultimele etape ale Ligii 1.
Un fan scrie pe blogul său,
http://unomvisiniu.wordpress.com, că Rapid nu poate fi salvat decât de rapidişti.
"Nimeni nu înţelege mai bine spiritul Rapidului decât unul care trăieşte nebunia tribunei giuleştene. Din fericire pentru noi, cei care iubim echipa asta mai mult decât pe propria noastră familie, acest om există. E Şumi. Unicul şi irepetabilul Şumi-gol. Şumi plânge neîncetat. Plânge pentru Rapid, pentru spirit, plânge pentru steagurile pe care şi le confecţiona cu mâna lui pe când era copil", scrie suporterul pe blog.
În postarea sa intitulată
"Şumi, adu-ne Rapidul înapoi!", fanul critică deciziile şi declaraţiile conducerii clubului.
"Ion Taban spunea că Şumi nu are loc la Rapid. Domnule Taban, aţi enunţat o mare absurditate, şi anume că un rapidist nu are loc la Rapid. Dumneavoastră nu înţelegeţi Rapidul, pentru că, dacă l-aţi înţelege, nu aţi încerca să-l distrugeţi prin modul în care conduceţi destinele financiare ale acestui club. La Rapid e nevoie de oameni cu spirit, nu de oameni cu palmares, şi acela obţinut în moduri îndoielnice. La Rapid, e nevoie de Şumi-gol", susţine fanul giuleştean.
Marius Şumudică a condus formaţia giuleşteană în sezonul 2010-2011, el fiind demis în etapa a 29-a, după ce a pierdut cu 0-1, în faţa ultimei clasate din acel moment, Sportul Studenţesc.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a fost demis la 20 octombrie după meciul pierdut cu scorul de 1-2, pe teren propriu, cu FC Braşov, în cadrul
etapei a 12-a a Ligii 1. În locul său, conducerea clubului l-a instalat la conducerea tehnică pe antrenorul secund, Marian Rada.