Internaţionalul englez Micah Richards, fundaşul echipei de fotbal Manchester City, a fost operat la genunchiul drept, ca urmare a unei accidentări suferite în cursul meciului cu Swansea City (1-0), disputat sâmbătă în
Premier League, perioada sa de indisponibilitate fiind estimată la 6-8 săptămâni, a anunţat campioana en titre a Angliei.
Richards, în vârstă de 24 ani, s-a accidentat singur, după o schimbare de direcţie, fiindu-i afectat meniscul genunchiului drept. Apărătorul lui City a disputat doar patru meciuri de la debutul sezonului, fiind nevoit să stea departe de gazon după o gravă accidentare la gleznă.
Clubul din Manchester, la care evoluează şi portarul român Costel Pantelimon, nu poate conta în acest moment nici pe fundaşii săi laterali, Maicon şi Zabaleta, ambii accidentaţi, chiar dacă ultimul ar putea reveni în partida cu West Ham, programată în acest weekend.