După rezultatele incredibile din Cupa Ligii Angliei, Premier League se pregătește să ne ofere un nou weekend plin de emoții. Vor avea loc câteva meciuri interesante în etapa a 10-a, dar dintre toate se distinge întâlnirea dintre Manchester United și Arsenal Londra, două dintre echipele implicate la mijlocul săptămânii în meciurile nebune din Capitol One Cup (ex -Carling Cup).
"Diavolii roșii" vin după un rezultat "pirotehnic", 4-5 cu Chelsea, după prelungiri, fiind eliminați. Arsenal vine după deja legendara revenire de a 0-4 în meciul cu Reading, partida încheindu-se cu 7-5 în favoarea ei. Atât Sir Alex Ferguson cât și Arsene Wenger au odihnit vedetele din lot la acele meciuri, pentru a fi în formă fizică maximă astăzi, pe Old Trafford (14.45, Digisport 1).
Cel mai amintit nume înaintea acestui meci este, așa cum era de așteptat, cel al lui Robin Van Persie, care va fi, în premieră, adversarul fostei sale echipe. Arsene Wenger a făcut apel la fanii londonezi să-l trateze cu respect pe RVP.
''Nu știu cum va fi tratat de către suporteri, dar sper să fie respectat. A jucat pentru noi timp de opt ani și ne-a adus multe bucurii'', a declarat Wenger.
Lidera din
clasament Premier League, Chelsea, va intra pe teren de la ora 17.00, pe Liberty Stadium, unde va fi găzduită de Swansea antrenată de Michael Laudrup. ''Albaștrii'' sunt încă neînvinși în meciurile jucate în deplasare, la fel ca și Manchester City, care se va deplasa pe terenul grupării West Ham United (19.30).
Altă echipă cu pretenții în Anglia, Tottenham, va avea , cel puțin theoretic, un meci ușor acasă cu Wigan.
Duminică va juca QPR-ul lui Julio Cesar, care a făcut minuni la ultimul meci de campionat jucat la Londra, cu Arsenal, fără să poată împiedica însă înfrângerea echipei sale. Adversara londonezilor va fi Reading.
Cel mai interesant meci programat duminică este însă cel dintre Liverpool și Newcastle, programat de la ora 18.00. Se vor confrunta la această partidă și doi dintre cei mai apreciați antrenori din Anglia, Brendan Rodgers și Alan Pardew. Ambele formațiio încearcă să urce spre vârful clasamentului după evoluții oscilante în primele 9 runde.
Etapa a 10-a se va încheia luni, când se vor întâlni revelația West Bromwich Albion și Southampton-ul lui Nigel Adkins, care riscă să-și piardă postul chiar în acest ''Monday Night''. Printre numele vehiculate pentru înlocuirea acestuia, se numără și cel al lui Alan Shearer, fostul atacant al ''alb-negrilor''.
RomanianSoccer