Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene Iaşi (DGFPJ), Anton Doboş, a declarat, vineri, că se gândeşte să recupereze datoria clubului Poli Iaşi la bugetul consolidat al statului oprind banii din încasările de la stadionul Emil Alexandrescu.
"
Există posibilitatea ca inspectorii noştri să ridice banii încasaţi de club din vânzarea biletelor la partidele care au loc pe stadionul din Copou. Nu este numai interesul lor. Şi cei de la club sunt interesaţi să-şi plătească datoriile, pentru altfel nu vor lua licenţa pentru ediţia viitoare a Ligii I", a declarat Anton Doboş.
Totuşi, reprezentanţii Fiscului ieşean spun că oficialii Politehnicii Iaşi au promis că vor achita datoriile în această lună. "
Am primit promisiuni că, până în luna mai, va fi achitată integral datoria clubului către bugetul de stat... Au fost stabilite deja tranşele de plată...", a precizat vineri Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al DGPFJ Iaşi.
Clubul de fotbal Politehnica Iaşi are restanţe în valoare totală de 3,1 milioane de lei către bugetul consolidat al statului.
Mediafax