Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, la plecarea spre Istanbul, unde va urmări meciul cu Galatasaray, că mijlocaşul spaniol Abel Gomez Moreno de la Real Murcia a semnat deja contractul cu gruparea din Bulevardul Ghencea.
"
Din câte am înţeles, Abel vine joi. Deja am semnat contractul. Cu asta se încheie transferurile, avem destui jucători", a spus Becali.
În urmă cu câteva zile, Gigi Becali a dezvăluit care sunt detaliile transferului. "
Costă mult, dar trebuie să risc: 200.000 pentru club, 100.000 lui la semnătură, 220.000 salariu anual, 30.000 la impresar". Contractul lui Abel va fi pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă unul.
Mediafax