|
Laurentiu Reghecampf: Cel mai important este sa ne calificam
Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că adversarul din etapa a cincea a Europa League, VfB Stuttgart, este mai puternică decât în tur, când scorul a fost egal, 2-2, dar a precizat că vrea să obţină cele trei puncte.
"Mai avem nevoie de un punct pentru a reuşi ceea ce ne-am propus, calificarea în primăvara Europa League, dar noi ne pregătim să câştigăm cele trei puncte. E un moment bun, de care trebuie să profităm. Faptul că vom avea stadionul arhiplin, că trecem printr-o perioadă foarte bună, e normal să ne dorim mai mult. Cel mai important este să ne câştigăm meciul şi să ne calificăm. Vom întâlni o echipă mult mai bună decât în tur, sunt aceiaşi jucători, dar probabil vor apărea doi-trei jucători care nu au evoluat la Stuttgart. Şi ei trec printr-o perioadă foarte bună, au reuşit să câştige în deplasare la Borussia Mönchengladbach. Trebuie să încercăm să fructificăm fiecare posibilitate pe care o vom avea, deci va fi un meci mult mai dificil decât în Germania", a spus Reghecampf.
Laurenţiu Reghecampf nu se teme de starea gazonului Arenei Naţionale la partida de joi. "Astea sunt condiţiile pentru ambele echipe. Atât pentru noi, cât şi pentru ei, terenul va fi o problemă, dar din câte am înţeles eu, terenul arată mult mai bine, oamenii au făcut eforturi să avem parte de un teren bun", a completat Reghecampf.
Tehnicianul stelist a precizat că jucătorii Lukasz Szukala şi Adrian Popa s-au recuperat după accidentările suferite la meciul cu CS Severin de duminică şi sunt apţi pentru partida cu VfB. "Situaţia actuală este foarte bună. Ambii jucători, atât Szukala, cât şi Popa s-au antrenat azi cu echipa şi probabil că mâine îi veţi vedea pe teren. Pentru noi este o pierdere imensă Georgievski, pentru că Daniel trecea printr-o perioadă foarte bună, era integrat foarte bine în colectiv. Este un jucător de valoare, tânăr, un caracter puternic şi cu siguranţă în retur îl vom avea din nou pe teren", a adăugat Reghecampf.
Pentru postul de fundaş dreapta, Reghecampf a anunţat că îl va folosi pe Alexandru Chipciu, în timp ce Vlad Chiricheş va evolua în centrul apărării. "Chipciu s-a descurcat foarte bine ca fundaş dreapta. A şi reuşit să marcheze şi nu cred că vor fi probleme cu el pe acel post. Nu mă interesează ca Vlad Chiricheş să evolueze ca fundaş dreapta. Pentru noi, el este un jucător foarte important, joacă foarte bine pe postul pe care e acum, iar la echipa naţională antrenorul a vrut să vadă cum se descurcă şi pe altă poziţie", a subliniat Reghecampf, care i-a felicitat pe cei de la CFR Cluj pentru calificarea în primăvara cupelor europene.
La finalul conferinţei de presă, Laurenţiu Reghecampf le-a oferit jurnaliştilor prezenţi câte o punguţă cu energizantul pe care elevii săi l-au băut la partida cu CS Turnu-Severin, în etapa a 16-a a Ligii 1. "Am cerut voie domnilor de la UEFA să vă oferim după conferinţa de presă câte o punguliţă să vedeţi despre ce e vorba. Nu e vorba nici de Isostar, nici de medicamente interzise, e vorba de un simplu suc, un energizant pe care băieţii îl încearcă înainte şi după antrenament. Nu cred că o să aveţi energie dacă nu munciţi", a spus Reghecampf despre băutura numită Aktiv 3.
Steaua va întâlni echipa VfB Stuttgart, joi, pe teren propriu, de la ora 22:05, în etapa a 5-a a fazei grupelor Europa League.
Taguri:
Europa League
Steaua Bucuresti
VfB Stuttgart
Laurentiu Reghecampf
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|