Antrenorul echipei FC Copenhaga, Ariel Jacobs, a declarat că mesajul său pentru jucătorii formaţiei pe care o pregăteşte şi pentru suporterii danezi înaintea meciului cu Steaua din
grupa E a Europa League este să creeze împreună un iad pentru ca apoi să ajungă în rai, obţinând calificarea.
"Nu va fi uşor cu Steaua, echipă care porneşte cu un avantaj în acest meci, ţinând cont că un egal sau chiar o înfrângere în anumite condiţii o pot califica. Jucătorii sunt conşienţi de acest lucru, dar după victoria cu Molde vom încerca să învingem şi Steaua. Sprijinul fanilor noştri va fi mai important ca niciodată în aceste circumstanţe speciale. Mesajul meu pentru jucători şi suporteri este să creăm împreună un iad, pentru ca apoi să mergem cu toţii în rai. Este o provocare importantă pentru noi. Sunt convins că putem obţine victoria, avem experienţa necesară. În meciurile cruciale am jucat mereu bine, sper că va fi la fel şi de această dată", a spus Ariel Jacobs, citat de site-ul oficial al grupării din Copenhaga.
Partida FC Copenhaga - Steaua Bucureşti, din ultima etapă a
grupei E a Europa League, se dispută joi, de la ora 20.00, pe stadionul Parken din Copenhaga, şi va fi transmisă în direct de ProTV.
Steaua se califică în 16-imile Europa League dacă obţine cel puţin un punct la Copenhaga sau dacă pierde la un gol diferenţă, cu excepţia scorului de 0-1.
Europa League Grupa E
1. Steaua Bucureşti 5 3 1 1 8 - 8 10
2. VfB Stuttgart 5 2 2 1 9 - 5 8
3. FC København 5 2 1 2 4 - 5 7
4. Molde FK 5 1 0 4 5 - 8 3