Antrenorul echipei ucrainene Şahtior Doneţk, românul Mircea Lucescu, a declarat după eşecul cu Juventus Torino (0-1), din
Liga Campionilor, că italienii şi-au dorit mai mult victoria.
"Am fi fost mulţumiţi cu un egal, dar Juventus şi-a dorit mai mult victoria şi a obţinut-o", a afirmat Lucescu, care a ţinut să precizeze că jucătorii săi au făcut un joc destul de bun.
"Juventus a fost mai agresivă, mai organizată, mai determinată. Sunt nemulţumit de unele episoade, dar în afara de acestea, băieţii au jucat bine. A fost ultimul meci al anului şi suntem mulţumiţi că ne-am calificat în optimile Champions League", a adăugat Lucescu.
"Am încercat să îmi motivez jucătorii pentru acest meci, dar nu am reuşit. Juventus a avut planul său pentru acest meci, noi l-am avut pe al nostru, iar la noi s-a simţit şi absenţa lui Luiz Adriano, un jucător de nivel internaţional", a subliniat Lucescu.
Tehnicianul român a mai spus că nu se teme, în perspectiva, tragerii la sorţi, de echipele puternice care au terminat pe primul loc în grupe şi pot fi adversarele campioanei Ucrainei:
"Nu ne temem de nicio echipă".
Juventus s-a impus cu 1-0 la Doneţk şi a câştigat grupa, în timp ce Şahtior s-a clasat pe locul 2, iar Chelsea, deţinătoarea trofeului, va juca doar în Europa League, în ciuda victoriei la scor cu Nordsjaelland (6-1).
Chelsea a devenit prima deţinătoare a trofeului Champions League care nu trece de faza grupelor.