La Manchester United, Mos Craciun a venit pe 26 decembrie. Jucătorii lui Sir Alex Ferguson au reușit să le ofere suporterilor o victorie spectaculoasă, scor 4-3, pe Old Trafford cu Newcastle, în
etapa a 19-a din
Premier League.
Oaspeții au condus de trei ori și tot de atâtea ori United a revenit și a egalat, înscriind golul victoriei în prelungiri, prin ''Chicharito''(90+2). Înaintea mexicanului punctaseră Evans (25), Evra (58) - autorul celui de-al patrulea gol al său în acest sezon, al doilea în trei zile - și Van Persie (71). Pentru Newcastle au punctat Perch (4),Evans (28, autogol) şi Cissé (68). Newcastle a trimis mingea în bară de două ori pe durata partidei , prin Marveaux (39) şi Ameobi (85).
După fluierul de final al partidei, fanii lui Manchester United au mai primit un cadou. Ei au aflat că ocupanta locului secund, Manchester City, a fost învinsă cu 1-0 la Sunderland, unicul gol fiind marcat de Adam Johnson, un fost jucător al echipei antrenate de Roberto Mancini.
Astfel, graţie victoriei din meciul cu Newcastle şi coroborată cu eşecul lui City, Manchester United s-a desprins la nu mai puţin de 7 puncte faţă de rivala sa în
clasament Premier League Anglia.
De City s-a apropiat la patru puncte Chelsea, învingătoare cu 1-0 de la Norwich (Mata min 38). Londonezii au obţinut acest succes în ziua în care Frank Lampard (34 de ani) a fost anunţat de conducere că, de la 1 ianuarie, va trebui să-şi caute echipă. Chelsea poate spera că va ajunge curând la 1 punct de locul al doilea, deoarece mai are un meci restanţă de disputat.
Aston Villa a luat 12 goluri în două meciuri
După ce a fost umilită de Chelsea în etapa trecută (8-0 pe Stamford Bridge), Aston Villa a mai suferit un eşec dureros. Formaţia din Birmingham a pierdut, miercuri, pe teren propriu, scor 0-4, meciul cu o altă echipă din Londra, Tottenham Hotspur. Defoe a deschis scorul după pauză (min.57), iar Gareth Bale a reuşit apoi un hat-trick (min.61, 73 şi 87).
Everton continuă să menţină în zona Champions League, după 2-1 acasă cu Wigan, iar West Bromwich Albion, învingătoare cu 2-1 pe terenul lui QPR, speră şi ea la cupele europene în această stagiune. Gabriel Tamaş a intrat pe teren la oaspeţi în minutul 86.