Procedura de insolvenţă la care a apelat patronul clubului FC Rapid, George Copos, pune în prim plan interesul clubului, în defavoarea creditorilor, în special a jucătorilor care au restanţe salariale din luna august, a afirmat Dumitru Costin, preşedintele sindicatului fotbaliştilor AFAN.
Costin a prezentat, cu prilejul unei conferinţe de presă, o copie a unei cereri făcute de câţiva jucători rapidişti prin care solicitau înscrierea pe tabloul creditorilor cu o creanţă chirografară. Conform legii, creanţele chirografare sunt onorate ultimele în procesul de insolvenţă şi există şanse mari ca jucătorii să nu-şi mai poată recupera banii. Astfel, jucătorii sunt păcăliţi pentru a se înscrie în masa creditorilor cei mai defavorizaţi de la Rapid, fără a avea cunoştinţă despre acest lucru.
Administratorul judiciar, Cristina Andronache, a decis să includă creanţele fotbaliştilor rapidişti la categoria defavorizată a creditorilor chirografari şi nu la creanţe salariale, deşi există un precedent la procedura de insolvenţă prin care a trecut Gloria Buzău. Acolo, jucătorii au fost trecuţi la categoria creanţelor salariale şi au avut prioritate în recuperarea banilor, a precizat Dumitru Costin.
Categoria de creditori chirografari îşi recuperează banii abia după ce sunt onorate datoriile către creditorii favorizaţi (salariaţi, bugetul statului, creditori garantaţi etc), şi nu în totalitate, ci într-un anumit procent stabilit prin Planul de reorganizare.
Mai mult, George Copos ar putea fi încadrat la categoria creditorilor chirografari speciali, contrar legii, creditori fără de care activitatea clubului nu poate continua.
AFAN a denunţat şi judecarea după standarde duble a memoriilor depuse de jucătorii rapidişti la Comisia de Soluţionare a Litigiilor a LPF. Deşi s-a încercat disjungerea celor 2 cauze, cea a datoriilor şi cea a rezilierii contractului, comisia a respins cererea şi jucătorii rămân legaţi de Rapid, fără posibilitatea de a-şi căuta o altă echipă. Administratorul judiciar îi consideră pe jucători ca pe o potenţială sursă de venit, în cazul unui transfer, deşi se ignoră faptul că este nevoie şi de acordul jucătorului. Pe de altă parte, clubul rapidist a reziliat unilateral o serie de contracte, neţinând cont de argumentul invocat de administratorul judiciar care a blocat judecarea memoriilor.
Dumitru Costin aşteaptă publicarea tabelului preliminar al creditorilor la FC Rapid, înainte de a face demersuri legale pentru a-i proteja pe jucătorii membri AFAN în cazul în care aceştia sunt dezavantajaţi.