Tânărul fotbalist argentinian Ricardo Centurion (20 ani), mijlocaşul echipei Racing Club, va juca din sezonul viitor la clubul rus Anji Mahacikala, care va plăti 7,5 milioane euro în schimbul jucătorului.
Anunţul a fost făcut chiar de Centurion, care a plecat în Europa pentru semnarea contractului cu Anji, formaţie pregătită de olandezul Guus Hiddink, la care evoluează starul camerunez Samuel Eto'o.
"Este pentru prima oară când călătoresc în Europa. Totul s-a făcut foarte repede, însă am acceptat să merg în Rusia deoarece ştiu că această decizie este spre binele meu şi al familiei mele", a declarat Centurion, înainte de a lua avionul către Rusia.
"Acest transfer este un lucru bun pentru mine şi pentru Racing. Voi mai rămâne aici încă şase luni, însă sunt mulţumit", a adăugat mijlocaşul.
Ricarco Centurion, aflat la primul său sezon complet alături de Racing Club, a fost una dintre revelaţiile turneului Apertura al campionatului argentinian şi a participat recent la Campionatul Americii de Sud Under 20 cu reprezentativa ţării sale.