Fundaşul stânga muntenegran Vladimir Bozovici, care a evoluat ultima dată la Rapid, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu echipa antrenată de Dorinel Munteanu, Mordovia Saransk, informează site-ul oficial al clubului rus.
Bozovici, 31 de ani, a jucat în cariera sa la Radnicki Kragujevac (2002-2003), OFK Belgrad (2003-2007) şi Rapid Bucureşti (2007-2012).
Gruparea Mordovia Saransk a mai transferat recent doi jucători din
Liga 1, pe atacantul Daniel Opriţa, de la Petrolul Ploieşti, şi pe fundaşul Milan Perendija, de la Oţelul Galaţi, ambii fotbalişti semnând contracte pe o perioadă de şase luni.
Mordovia ocupă ultimul loc în clasamentul primei ligi din Rusia, conducerea tehnică a formaţiei fiind preluată din această iarnă de Dorinel Munteanu.