Arsene Wenger, managerul echipei engleze Arsenal Londra, a declarat că dorește introducerea testelor sanguine antidoping și în fotbal, la fel cum s-a procedat în alte sporturi.
"Nu știu de ce în fotbal nu se procedează la fel. Îmi e greu să cred, spre exemplu, că la o Cupă Mondială, unde sunt prezenți 740 de jucători, nu există nicio problemă. De fiecare dată mă gândesc la acest lucru când se joacă un Mondial", a declarat Wenger în fața mai multor jurnaliști britanici, printre care și cei de la The Guardian.
Pentru Wenger, problema dopingului în fotbal este la fel de important ca și cea a meciurilor trucare care "murdăresc" acest sport.
"Sper că Anglia este curată, dar în același timp nu am nicio informație că ar fi așa. Delegații UEFA care se ocupă de controalele antidoping efectuează tested oar pe eșantioane de urină. Am cerut de mai multe ori la UEFA să schimbe acest lucru. Ar putea merge mai departe cu testele. Eu sunt pentru introducerea testelor sanguine", a mai spus tehnicianul francez, a cărei echipă, Arsenal Londra, ocupă locul al 5-lea în
clasament Premier League Anglia.
RomanianSoccer