Spaniolii au câștigat până acum în istoria lor toate cele opt meciuri cu echipe din Ligue 1 pe care le-au jucat în competițiile europene. De data aceasta, va fi parcă mai greu ca niciodată pentru "lilieci".
Spaniolii s-au clasat pe locul al doilea în
Grupa F , în timp ce parizienii au câștigat
Grupa A. PSG are un bilanț bun în meciurile disputate în deplasare cu echipe din Spania.
Singurul meci dintre cele două formații jucat până acum a fost un amical, disputat la Londra, pe Emirates Stadium în anul 2007, când PSG a învins Valencia cu scorul de 3-0, prin golurile marcate de Amara Diané (2) și David N'Gog.
Valencia a jucat în Grupa F cu o altă echipă franceză, LOSC Lille și cu cele două victorii înregistrate atunci și-a prelungit seria de invincibilitate mpotriva echipelor din Ligue 1 pânp la 17.
Practic, spaniolii nu au mai pierdut împotriva unei echipe din Franța de la primul meci cu o astfel de formație. Se întâmpla în ediția 1979/1980 a Cupei Cupelor, când "lilieci" au pierdut cu 2-1 îm fața lui Nantes, în deplasare. Valencia s-a impus însă în retur cu 4-0 și a ajuns până în finală, câștigând și trofeul.
Spaniolii n-au pierdut de 9 meciuri pe teren propriu în Champions League
Valencia este neînvinsă în ultimele 9 meciuri jucate acasă în Champions League. Ultima echipă care a triumfat pe Mestalla a fost Manchester United, în septembrie 2010, englezii câștigând cu 1-0.
Pe Paris Saint Germain, au ajutat-o să câștige Grupa A victoriile de pe teren propriu cu Dinamo Kiev, Dinamo Zagreb și FC Porto. Cu toate acestea, PSG a jucat bine și în deplasare, singurul gol primit pe terenuri străine în faza grupelor fiind cel de la Porto, unde a pierdut cu 1-0.
PSG are un atac de temut. Revenită în competiție după o pauză de 8 ani, PSG a marcat 14 goluri în grupe, mai mult ca ea înscriind doar Real Madrid, Bayern Munchen și Chelsea.
Parizienii, la a 17-a confruntare cu o echipă din Primera Division
PSG a jucat cu echipe spaniole în istoria ei de 16 ori, având un bilanț pozitiv de 8 victorii, 3 egaluri și 5 înfrângeri. Pe terenuri din Spania, bilanțul lui PSG este: 3 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri.
Ultima dată când a jucat în Spania într-o cupă europeană a fost în septembrie 2011, când PSG a pierdut, cu 2-0, la Bilbao, în grupele Europa League.
PSG a jucat cu o echipă spaniolă și într-o finală a Cupei Cupelor, în ediția 1996/1997, pierzând cu 1-0 la Rotterdam în fața Barcelonei, cu un gol marcat de Ronaldo pentru catalani.
Sissoko și Leonardo au jucat în trecut la Valencia
Mohamed Sissoko, de la PSG, a jucat 45 de meciuri în Primera Divison sub culorile Valenciei între 2003 și 2005. Internaționalul din Mali a mai trecut apoi pe la Liverpool și Juventus înainte să ajungă la PSG.
Brazilianul Leonardo, manager sportiv la PSG, a jucat și el la Valencia 71 de meciuri între 1991 și 1993, marcând și 6 goluri pentru spanioli.
Zlatan Ibrahimović (PSG) a evoluat la Barcelona în sezonul 2009/2010 dar nu a jucat niciodată într-un meci cu Valencia. A făcut-o când era la Inter în stagiunea 2006/2007, în optimile Champions League, italieni calificându-se mai departe.
Thiago Silva și Thiago Motta, absenți la PSG
Antrenorul Italian al echipei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, nu se va putea baza la meciul de marți cu Valencia pe serviciile jucătorilor Thiago Silva și Thiago Motta, ambii fiind accidentați.
A revenit însă recent la parizieni Alex după o accidentare, iar Sakho este în mare formă, deci absența celor doi nu ar trebui în mod normal să destabilizeze echipa franceză.
Tânărul fundaș central Mamadou Sakho nu a făcut deplasarea cu echipa, cu avionul, la Valencia, rămânând la Paris unde soția sa a născut. El va ajunge însă în timp util în Spania și va juca.
Vicente Guaita și Tino Costa trebuie să evite "galbenele"
Doi jucători de la Valencia, Vicente Guaita și Tino Costa, trebuie să evite să fie avertizați cu cartonașe galbene în meciul tur cu PSG pentru a evita o suspendare pentru manșa a doua.
Ambii au luat "galben" în meciurile cu Bayern Munchen și Lille din faza grupelor. Coechipierul lor, Antonio Barragán este deja suspendat pentru meciul de marți, după ce a fost eliminat în partida cu Bayern Munchen.
De la PSG, sunt la un pas de suspendare Thiago Silva, care oricum nu va putea juca marți fiind accidentat, Blaise Matuidi și Marco Verratti.
Marți 12 februarie, ora 21:45 (DigiSport 1) stadion Mestalla (Valencia), optimile Ligii Campionilor - tur.
Valencia -
Paris Saint-Germain
Echipe probabile:
Valencia( 4-2-3-1): Alves; Pereira, Rami, R Costa, Cissokho; Victor Ruiz, T Costa; Piatti, Banega, Guardado; Soldado.
Antrenor: Ernesto Valverde.
Paris Saint Germain( 4-4-2): Sirigu; Jallet, Alex, Sakho, Maxwell; Lucas Moura, Matuidi, Verratti, Pastore; Lavezzi, Ibrahimovic.
Antrenor: Carlo Ancelotti.
Arbitru: Paolo Tagliavento (Italia)