Secretarul general al Confederaţiei sindicale internaţionale (CSI), Sharan Burrow, a apreciat că numeroşi muncitori imigranţi riscă moartea din cauza condiţiilor de lucru dificile de pe şantierele
Mondialului 2022 de fotbal din Qatar, calificând această ţară drept "sclavagistă".
"Vor muri mai mulţi lucrători în timpul construirii stadioanelor decât jucătorii care vor fugi pe terenurile respective", a declarat responsabila sindicală australiană într-un interviu acordat cotidianului grec Avgi.
"Qatarul este un stat sclavagist în secolul XXI", a adăugat ea. Potrivit liderei sindicale, muncitorii vor trebui să facă faţă la temperaturi care vor urca în timpul verii la 50 de grade Celsius.
"Ei riscă deshidratarea şi crize cardiace... Mulţi vor muri noaptea, din cauza insolaţiilor", a explicat secretarul general, avansând numărul de 191 de decese în rândul muncitorilor nepalezi doar pentru anul 2010.
El mai reproşează şi
"zidul de tăcere" impus de autorităţile din Qatar, când se aduc în discuţie condiţiile de muncă ale muncitorilor imigranţi, care nu au de ales, întrucât angajatorii le confiscă paşapoartele la intrarea în Qatar.