Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a anunţat, duminică, faptul că jucătorul Andrei Ionescu a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea din Ghencea şi a dezvăluit că unul dintre oamenii care l-au convins să îl transfere pe fotbalistul oltean a fost selecţionerul Victor Piţurcă.
"E un jucător tînăr pe care nu-l ştiam, dar multe persoane mi-au vorbit frumos despre el, şi mai ales Victor Piţurcă. Ionescu a semnat pe cinci ani şi va avea un salariu de 120.000 de euro, cu o creştere de câte 20.000 pentru fircare sezon din contract. L-am luat la Steaua pentru că atunci când vreau ceva obţin imediat", a declarat Gigi Becali, care a vorbit şi despre bolivianul Pedriel achiziţionat de Steaua: "Este axact atacantul de care aveam noi nevoie".
Patronul Stelei, Gigi Becali, a anunţat sâmbătă că a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova pentru transferul definitiv al mijlocaşului Andrei Ionescu, în schimbul a 500.000 de euro, iar clubul din Bănie va primi şi 50% dintr-un eventual transfer al jucătorului la o altă echipă. De asemenea, Steaua l-a achiziţionat şi pe atacantul bolivian Ricardo Suarez Pedriel, de la gruparea Jorge Wilstermann.
Altfel, patronul Stelei a vorbit şi despre meciul cu Galatasaray şi a spus că turcii nu se pot impune la Bucureşti: "Am emoţii pentru că e un meci foarte important, dar nu pot să ne bată ei. Ca să se califice, ei trebuie să învingă în Ghencea, dar, niciodată în viaţa lor, turcii nu o să învingă o oaste creştină la Bucureşti. Să nu uite că noi avem crucea pe tricouri". Becali a mai precizat că îi va transmite antrenorului Marius Lăcătuş eventualele sugestii pe care le va avea pentru alcătuirea echipei, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă va visa ceva înainte de meci.
Meciul dintre Steaua şi Galatasaray, contând pentru manşa retur a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua şi va fi transmis de Antena 1. În tur, roş-albaştrii au remizat scor 2-2, pe terenul turcilor din Istanbul.