Federaţia Internaţională de Fotbal a anunţat că a lansat apelul de oferte pentru sistemele de detectare a golurilor, care vor fi utilizate cu ocazia Cupei Confederaţiilor din 2013, precum şi a
Cupei Mondiale din anul următor.
Conform FIFA,
"după utilizarea cu succes a tehnologiei pentru linia porţii (GLT)" la Campionatul Mondial al cluburilor, desfăşurat în cursul lunii decembrie în Japonia, s-a decis folosirea acesteia în ambele competiţii găzduite de Brazilia.
Această tehnologie îi va ajuta în munca lor pe oficialii meciurilor, precizează FIFA, care va însărcina un institut independent să examineze modul în care funcţionează, iar apoi arbitrii vor testa sistemele respective înaintea fiecărui meci.
Ţinând cont de numeroasele tehnologii care există pe piaţă, FIFA a decis să lanseze un apel de oferte, precizând exigenţele tehnice de care trebuie să se ţină cont în vederea celor două competiţii din Brazilia.
Cei doi fabricanţi de sisteme GLT deja licenţiate în cadrul Programului Calităţii al FIFA, precum şi alţi furnizori de tehnologie pentru linia porţii, care sunt în prezent angajaţi în procedura de licenţiere, sunt invitaţi să-şi prezinte ofertele, precizează forul internaţional.
Aceştia urmează să participe la o vizită de inspecţie pe stadioanele Cupei Confederaţiilor, deplasarea fiind prevăzută pentru jumătatea lunii martie, iar o decizie finală urmează să fie luată la începutul lunii aprilie.