Gigi Becali, patronul echipei Steaua Bucureşti, a anunţat că va oferi bilete la meciul cu Chelsea, din
optimile de finală ale Europa League, tuturor fostele glorii ale grupării din bulevardul Ghencea, cu condiţia ca acestea să vină să le ridice personal.
Becali a precizat că a păstrat aproximativ 1.000 de bilete pentru partida de pe "Arena Naţională", pentru a le oferi familiei, prietenilor, cunoscuţilor, dar şi oamenilor politici. Conducătorul stelist a reacţionat după ce doi foşti mari jucători ai "roş-albaştrilor", Ştefan Iovan şi Adrian Bumbescu, au anunţat că nu au putut obţine tichete pentru jocul cu Chelsea.
"Să vină la palat orice glorie a Stelei şi îi dau bilete, nu unul ci două. Şi parking. Îmi pare rău că nu le ştiu adresele lui Iovan şi Bumbescu, pentru că le-aş fi trimis biletele acasă. Gloriile Stele au prioritate în faţa politicienilor, dar să ceară. Pentru că nu pot eu să ghicesc cine vrea să vină la meciul cu Chelsea", a declarat Becali.
Patronul Stelei a dezvăluit că, din cele 1.000 de bilete pe care le-a oprit pentru jocul cu londonezii, 500 au fost pentru zona VIP, iar 500 la peluză.
"Am avut 500 de bilete pentru zona VIP şi 500 la peluză. Care este problema? Bag milioane şi nu pot avea nişte bilete? Oamenii ăştia din Guvern de unde să cumpere bilete? Nu merită şi ei bilete? Ce mare lucru este?", a spus conducătorul Stelei, adăugând că a făcut un barter cu Chelsea pentru 200 bilete la zona VIP. "Dacă la meciul de la Londra doresc să meargă parlamentari, normal ca o să le dau bilete. Doar nu o să stea un demnitar al României în galerie la Chelsea, printre englezi. E deputat al României, senator al României! Cum sa-i las să stea în peluză?".
Meciul dintre Steaua Bucureşti şi Chelsea Londra a suscitat un enorm interes în rândul iubitorilor de fotbal, iar oficialii clubului roş-albastru au decis, în aceste condiţii, să vândă toate biletele disponibile doar online, pentru a evita busculadele de la casele de bilete, dar şi pentru a oferi şanse egale suporterilor din întreaga ţară care doresc să asiste la meciul programat joi, 7 martie, pe stadionul "Naţional Arena" din Bucureşti (ora 20:00).