Retrogradat în sezonul trecut în liga a patra, din cauza problemelor financiare, clubul scoţian Glasgow Rangers se gândeşte să joace în fotbalul englez, a afirmat din nou preşedintele grupării, Charles Green.
"Dacă echipa ar urma să joace în alt campionat, cred că ar fi în Anglia", a spus Green, a cărui formaţie a întâmpinat în trecut mai multe refuzuri de a fi primită în
Premier League. Conştient că Rangers va trebui să înceapă într-o divizie inferioară, Green a dat exemplul Ţării Galilor, ce este foarte aproape să aibă două echipe în Premier League, lui Swansea urmând probabil să i se alăture Cardiff City, lider în Championship.
Glasgow Rangers este deţinătoarea recordului de titluri de campioană a Scoţiei (54), cucerite în cei 141 de istorie.
Marea rivală a lui Rangers, Celtic Glasgow, încearcă şi ea de câţiva ani să fie primită în campionatul Angliei.
Cele două echipe au fost susţinute relativ recent de managerul formaţiei londoneze Queens Park Rangers, Harry Redknapp. Acesta e dornic să vadă "Old Firm", derby-ul dintre Celtic şi Rangers, jucându-se pe pământ englez.
"Sunt două dintre cele mai mai echipe din lume. Dacă vin aici, ar putea şi alţii să ia titlul de campioană în Scoţia", a spus Redknapp în luna ianuarie.