Samir Nasri, unul dintre cei mai buni jucători din Premier League înainte să ajungă la Manchester City, a început treptat dar sigur să devină doar un jucător de rezervă la echipa antrenată de Roberto Mancini.
În ultimele 15 meciuri jucate de "cetățeni", mijlocașul francez nu a fost titularizat decât de trei ori. Declinul pentru Nasri a început pe data de 9 decembrie, când City a fost învinsă pe teren propriu atunci de concitadina United, scor 2-3.
Din acel moment, mancini a preferat să-l folosească pe James Milner în locul francezului. Pentru Nasri, meciul de astăzi cu Barnsley din Cupa Angliei (ora 18.00) ar putea fi un nou început, deoarece sunt șanse mari să fie folosit titular și să-l convingă pe Mancini de valoarea sa.
"Un jucător trebuie să înțeleagă că nu este deloc de ajuns faptul că a jucat bine sezonul trecut. În fiecare zi trebuie să dea maximul la antrenamente și să progreseze", a spus Mancini pe 23 februarie în paginile cotidianului The Guardian, atunci când a fost întrebat desăre situația lui Nasri. "Este un fotbalist bun, dar care nu joacă la nivelul lui", a mai afirmat tehnicianul Italian.
Pjanic în locul lui Nasri?
Pierzând locul de titular la Manchester City, Samir Nasri pierde teren și la naționala Franței. El nu a mai fost convocat de Didier Deschamps pentru ultimele meciuri cu Spania, Italia și Germania.
Deja presa din Anglia și Franța vorbește despre o cedare a mijlocașului la Paris Saint-Germain. Se vehiculează și diverse nume pentru înlocuirea sa la City, cel mai amintit fiind cel al bosniacului Miralem Pjanic, de la AS Roma.
Deocamdată cifrele îi dau dreptate lui Roberto Mancini, City obținând, în medie, doar 1,66 puncte pe meci în jocurile în care a fost folosit Nasri.
RomanianSoccer