Luni au continuat discuţiile dintre Chelsea Londra şi Real Madrid privind transferul atacantului brazilian Robinho, hotărât să ajungă la clubul londonez care îi propune o creştere salarială substanţială.
Pe de altă parte, managerul brazilian al lui Chelsea, Luiz Felipe Scolari, a indicat luni pe site-ul clubului că va decide în această săptămână ultimele retuşuri în efectivul său, înaintea încheierii perioadei de transferuri, pe 1 septembrie.
"Până duminică, am fost concentrat asupra meciului cu Wigan (câştigat de Chelsea cu 1-0), însă astăzi, la revenirea la Londra, voi putea discuta despre jucători şi despre transferuri", a afirmat Scolari.
În afara lui Robinho, fostul selecţioner al Portugaliei visează şi la mijlocaşul ofensiv Kaka. Însă acest transfer va fi mult mai greu de realizat decât cel, deja dificil, al lui Robinho.
În ce priveşte plecările de la Chelsea, Andrei Şevcenko s-a întors deja la AC Milan, iar Shaun Wright-Phillips, care nu mai joacă deloc, ar putea şi el părăsi clubul, Everton şi Portsmouth fiind interesate de internaţionalul englez. În sfârşit, Scolari vrea să-l păstreze pe francezul Florent Malouda, care continuă să fie curtat de AS Roma.