Mijlocaşul nigerian John Obi Mikel consideră că atitudinea negativă a suporterilor lui Chelsea faţă de antrenorul spaniol Rafael Benitez îi afectează pe jucătorii echipei londoneze, adversara formaţiei Steaua Bucureşti în
optimile de finală ale Europa League.
Benitez şi-a atras critici puternice din partea fanilor după numirea sa în funcţia de antrenor interimar la Chelsea, în luna noiembrie, când l-a înlocuit pe favoritul tribunelor, italianul Roberto Di Matteo, cel care a adus primul trofeu al Ligii Campionilor din vitrina grupării de pe "Stamford Bridge".
"Uneori nu te ajută faptul că fanii nu sunt fericiţi. Aceasta este meseria noastră. Suporterii vin să privească meciul şi avem o responsabilitate faţă de ei, aşa că trebuie să ne asigurăm că jucăm bine. În fiecare meci încercăm să facem asta, însă uneori ne iese, alteori nu", a declarat fotbalistul african pentru cotidianul britanic Evening Standard.
"Sunt aici de şapte ani, iar suporterii sunt fantastic şi ne susţin de fiecare dată până la capăt. Sper să vor face acest lucru până la finalul sezonului. Acum este momentul în care avem nevoie de ei cel mai mult. Sperăm să putem duce până la capăt acest sezon împreună. Fanii lui Chelsea au fost mereu minunaţi şi ştiu că vor continua să rămână la fel în relaţia cu jucătorii", a adăugat Mikel.
Învinsă cu 1-0 de Steaua la Bucureşti, în prima manşă a optimilor de finală din Europa League, Chelsea va încerca să întoarcă rezultatul joi, la Londra, după ce în weekend a avut parte de un meci spectaculos pe "Old Trafford", în sferturile de finală ale Cupei Angliei, în care londonezii au fost conduşi cu 2-0 la pauză, dar au revenit şi au reuşit să egaleze (2-2), partida urmând să se rejoace.