Cel mai interesant duel care a mai rămas de jucat în optimile Ligii Campionilor se va desfăşura în această seară pe stadionul Nou Camp. Se vor afla faţă în faţă FC Barcelona şi AC Milan, două echipe care au scris istorie de-a lungul competiţiei. Italienii sunt favoriţi la calificare după victoria obţinută cu 2-0 de pe San Siro, într-o partidă în care Barca a avut o prestaţie jenantă.
Jordi Rouda le-a transmis jucătorilor săi să rămână calmi şi concentraţi pe parcurusl meciului, în timp ce omologul său de la Milan, Massimiliano Allegri, susţine că, în cazul unei calificări el şi fotbaliştii "rossoneri" vor scrie o pagină frumoasă din istoria clubului.
Bojan Krkić (AC Milan) revine pe stadionul unde a crescut ca fotbalist, el jucând pentru Barcelona între 2007 şi 2011 104 meciuri şi marcând 26 de goluri.
Barcelona
Jordi Roura
"Meciul perfect este acela care se termină cu bine şi în urma căruia te califici în sferturi. Trebuie să găsim echilibrul necesar între intensitate, forţă şi ritm. Meciul durează 90 de minute şi tot atâta timp noi trebuie să fim calmi şi concentraţi, nu trebuie să ne pierdem controlul. Am revăzut multe meciuri ale noastre care ar putea fi comparate cu acesta de astăzi şi fiecare a avut câte o particularitate. Asupra meciului tur cu Milan am zăbovit însă cel mai mult. Acest meci este important pentru mine, pentru club, pentru jucători, pentru suporteri, pentru toată lumea. Am avut la dispoziţie o săptămână lungă în care am muncit mult şi echipa a răsouns pozitiv.Tito Vilanova, ca de obicei, va trăi meciul laintensitate maximă. Acum urmează un tratament, dar este plin de enrgie".
Ultimul meci jucat de Barcelona:
Sâmbătă: Barcelona - RC Deportivo La Coruña 2-0 (Sánchez 38, Messi 88)
Barcelona: Pinto; Alves, Mascherano, Puyol, Adriano; Song; Thiago Alcántara (Iniesta 67'), Fàbregas (Busquets 75'); Sánchez, Villa (Messi 62'), Tello.
Lionel Messi a marcat pentru a 17-a oară la rând în Primera Division (precedentul record era de 10) şi Barca a câştigat din nou după 2 eşecuri la rând cu Real Madrid. Catalanii nu au primit gol pentru prima dată după 14 meciuri în care poarta lui Valdes fusese "penetrată".
Xavi Hernández e incert pentru meciul cu Milan din cauza unei accidentări la bicepsul femural.
Milan
Massimiliano Allegri
"Toţi cunosc şi conştientizează importanţa meciului de marţi. Indiferent de rezultat, istoria acestei echipe nu se schimbă. În caz că ne calificăm, vom scrie o pagină frumoasă din istoria acestui club. Avem acum o echipă tânără şi trebuie să jucăm cu încredere în propriile forţe şi cu entuziasm. Fotbalul italian e diferit de cel spaniol. În general, Barcelona impune adversarului acelaşi stil de joc, pentru că ţine mingea forte mult. Noi trebuie să-i ţinem departe de propriul careu. Vom folosi trei jucători ofenisivi. Ei vor încerca să pună presiune încă de la început şi vor dori să înscrie repede un gol. Noi trebuie să intrăm pe teren cu gândul că trebuie şi noi să marcăm un gol sau chiar două. Contra Barcelonei trebuie să fii bun şi în atac nu doar în apărare, dacă doreşti să scoţi un rezultat bun".
Ultimul meci jucat de Milan:
Vineri: Genoa CFC - Milan 0-2 (Pazzini 22', Balotelli 60')
Milan: Abbiati; De Sciglio, Zapata, Mexès (Yepes 46'), Constant; Flamini, Montolivo, Muntari; Niang, Pazzini (Balotelli 25'), El Shaarawy (Abate 68').
Pazzini a marcat al 9-lea gol al său în 11 meciuri jucate în campionat. Milan a jucat ultimele 25 de minute în inferioritate numerică, Kévin Constant fiind eliminat.
Pazzini s-a accidentat la acest meci şi probabil nu va juca la Barcelona. Sub semnul întrebprii e şi prezenţa lui Philippe Mexès, scos la pauza partidei cu Genoa după o problemă musculară. Nu va juca sigur Nigel de Jong, indisponibil din decemebrie.
Echipele probabile:
Barcelona: Victor Valdes; Dani Alves, Piqué, Puyol, Jordi Alba; Xavi, Busquets, Iniesta; Pedro, Messi, Sanchez.
Milan: Abbiati; Abate, Mexes, Zapata, Constant; Flamini, Ambrosini, Montolivo; Niang, Boateng, El Shaarawy.
RomanianSoccer