După cum informează site-ul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, portarul Dănuţ Coman a avut o discuţie luni seară cu membrii Consiliului de Administraţie al clubului giuleştean, care au decis că jucătorul se poate transfera la orice echipă din ţară sau din străinătate, în anumite condiţii financiare ce vor fi negociate între Rapid şi clubul care îl va solicita pe Coman.
De asemenea, clubul giuleştean anunţă că tot luni seară, membrii Consiliului de Administraţie au analizat comportamentul jucătorilor Pierre Boya şi Vladimir Bozovic, luând decizia ca ei să fie amendaţi conform prevederilor Regulamentului Intern. A fost singura masură luată împotriva celor doi, care au primit acceptul de a reintra în programul de pregătire. Conducerera clubului speră ca şi ceilalţi jucători să înţeleagă faptul că nu le este permis un astfel de comportament şi că antrenorul Jose Peseiro nu va abdica de la codul de conduită impus încă de la startul pregătirilor.