Iubitorii fotbalului din fosta Iugoslavie, şi nu numai, vor sta cu ochii aţintiţi asupra televizorului în această seară, de la ora 19.00, când pe stadionul Maksimir din Zagreb se vor întâlni Croaţia şi Serbia în
Grupa A din
preliminariile Campionatului Mondial din 2014.
Se anunţă o partidă deosebit de tensionată atât pe teren cât şi în tribune. Pentru sârbi, meciul are o importanţă capitală pentru că echipa pregătită de Sinişa Mihailovic are numai patru puncte în clasament iar un eventual eşec ar scoate-o din cursa pentru calificare. În schimb, Croaţia are 10 puncte în clasament, la fel ca lidera Belgia şi este preocupată doar de câştigarea grupei.
Acesta va fi primul meci între aceste selecţionate după războiul oribil care a avut loc în anii '90 între cele două ţări. A mai existat o partidă jucată în 1999, dar Serbia juca încă sub titulatura de Iugoslavia, care cuprindea şi pe Muntenegru, care şi-a declarat apoi independenţa în 2006.
Croaţia este încă neînvinsă în această campanie de calificare. Croaţia l-a pierdut pe fostul selecţioner Slaven Bilic, care a plecat s-o antreneze pe Lokomotiv Moscova, dar noul selecţioner, Igor Štimac, a reuşit să aibă o serie de rezultate foarte bune.
Croaţia, fără Ivan Perisic
La gazde, va lipsi astăzi un singur jucător important, este vorba de Ivan Perisic, fundaş stânga legitimat la Borussia Dortmund, accidentat. În locul său, ar putea evolua Kranjcar, într-un sistem de joc 4-5-1, folosit de obicei de selecţionerul Stimac. Conducător de joc va fi Modric, flancat de doi jucători la fel de tehnici, Badelj şi Rakitic. Croatul de origine braziliană Edoardo, "elev" al lui Mircea Lucescu la Şahtior, ar urma să evolueze în banda dreaptă. Căpitanul Darijo Srna va îmbrăca tricoul Croaţiei pentru a 101-a oară în carieră.
Sârbii au doar o victorie
Serbia a obţinut în aceste preliminarii doar o victorie, 6-1 acasă cu Ţara Galilor, şi un egal, 0-0 în Scoţia, trecându-şi în cont două eşecuri (0-3 acasă cu Belgia şi 0-1 în Macedonia). Aventura lui Sinişa Mihailovic (ex-Catania şi Fiorentina) pe banca Serbiei nu a început în cel mai bun mod posibil. Având în vedere că Serbia are numai 4 puncte, iar Belgia şi Croaţia câte 10, meciul de azi chiar este ultiul "tren" spre CM 2014 pe care Mihailovic şi echipa sa trebuie să-l prindă.
Selecţionerul sârb l-ar putea folosi chiar din primul minut pe vârful de atac Djordievic (25 de ani), legitimat la Nantes în Ligue 1, flancat de Tosic şi Tadic, jucători mai degrabă disciplinaţi tactic decât tehnici.
Nu va juca Adem Ljajic, exclus de la naţională după ce a refuzat să cânte imnul ţării. Mihailovic nu se va putea baza nici pe Tomovic (Fiorentina), suspendat.
Echipele probabile:
Croaţa (4-5-1): Pletikosa; Srna, Lovren, Simunic, Strinic; Eduardo, Modric, Badelj, Rakitic, Kranjcar; Mandzukic.
Serbia (4-3-3): Stojkovic; Ivanovic, Nastasic, Subotic, Kolarov; Fejsa, Ignjovski, Kuzmanovic; Tosic, Djordievic, Tadic.
RomanianSoccer