Naţionala de fotbal a Noii Zeelande a câştigat preliminariile din zona Oceania, graţie succesului cu Noua Caledonie, 2-1 pe teren propriu, şi s-a calificat pentru play-off-ul intercontinental, unde va întâlni echipa ce va termina pe locul 4 în zona CONCACAF, în vederea calificării la
Cupa Mondială 2014.
Succesul de vineri, de la Dunedin, a fost unul dramatic, obţinut prin golul lui Tommy Smith din minutul 90+4. Noua Zeelandă a deschis scorul prin Chris Killen (10), iar oaspeţii au egalat prin Cesar Lolohea (56).
Noua Zeelandă, învingătoare pe linie, are 15 puncte din 5 jocuri şi nu mai poate fi ajunsă de ocupanta poziţiei secunde, Noua Caledonie, care a acumulat 9 puncte.
În ultimul său meci din preliminariile zonei Oceania, Noua Zeelandă va întâlni marţi Insulele Solomon, în deplasare.
Noua Zeelandă a fost prezentă la CM 2010, unde nu a trecut de faza grupelor, dar a încheiat turneul ca singura echipă neînvinsă (trei remize din tot atâtea meciuri).