Medicii au stabilit că mijlocaşul echipei FC Argeş, Monel Cârstoiu, care a suferit o fractură de peroneu în timpul partidei pierdute de piteşteni în faţa formaţiei Pandurii, scor 1-3, în cadrul etapei a V-a a Ligii I, are şi smulgere de ligamente.
Medicii bănuiau că jucătorul Argeşului are şi probleme la ligamente, motiv pentru care l-au trimis la Bucureşti pentru a face un RMN la o clinică particulară, iar rezultatatele investigaţiilor au arătat că fotbalistul a suferit şi o smulgere de ligamente. "
Noi speram să nu aibă probleme şi la ligamente, dar din păcate radiografiile au arătat că are şi smulgere de ligamente pe lângă fractura de peroneu. Dacă avea doar fractură de peroneu, Monel Cârstoiu putea reveni mai repede la pregătiri şi în echipă, dar aşa, perioada revenirii este mai mare", a spus preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă.
Monel Cârstoiu va fi operat la clinica din Bologna. "
Urmează ca astăzi sau mâine să fim anunţaţi când este programat la operaţie şi va pleca în Italia imediat ce vom fi anunţaţi", a precizat preşedintele grupării argeşene.
Cârstoiu are acum piciorul imobilizat într-o atelă ghipsată şi spune că speră să revină pe teren la începutul returului Ligii I. "
Sunt foarte dezamăgit de această accidentare. Pentru mine, turul de campionat practic s-a terminat. Voi merge la clinica din Bologna să mă operez şi sper să revin de la începutul returului. Nu cred că Piţurcă a vrut să mă accidenteze atât de grav, mai ales că echipa lui conducea cu 3�1. După meci, Alexandru Piţurcă m-a sunat şi şi-a cerut scuze", a declarat Cârstoiu.
În vârstă de 19 ani, Monel Cârstoiu este un jucător produs de Centrul de Copii şi Juniori de la FC Argeş, iar în sezonul trecut, când echipa sa evolua în Liga II, a fost unul dintre oamenii de bază, evoluând în 30 de meciuri pentru "alb-violeţi".
În minutul 80 al meciului Pandurii-FC Argeş Piteşti, scor 3-1, atacantul gazdelor Alexandru Piţurcă a primit cartonaşul roşu direct în urma unui fault dur comis asupra lui Cârstoiu.
Mediafax