Fostul portar al echipei de fotbal Steaua Bucureşti şi actualul preşedinte al acestei grupări, Helmuth Duckadam, supranumit "Eroul de la Sevilla", împlineşte astăzi (luni) 54 de ani.
Născut la 1 aprilie 1959 în localitatea Semlac, judeţul Arad, Duckadam a început să joace fotbal, în 1975, la echipa Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).
A debutat în Divizia A, în 1977, la 18 ani, vârstă foarte fragedă pentru un portar. Odată cu venirea în Bucureşti, a început şi ascensiunea sa. Primul meci mare îl face la Bucureşti, în întâlnirea retur cu AS Roma din Cupa Cupelor, din toamna lui 1984, când la 0-0, în minutul 87, a apărat un penalti. Vârful carierei sportive îl atinge în ediţia 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni, când pe întreaga durată a competiţiei, dar mai ales în memorabila finală de la Sevilla, Steaua-CF Barcelona (0-0, 2-0, după penaltiuri), apără de-a dreptul senzaţional, determinându-i pe ziariştii spanioli, şi nu numai, să-i aprecieze evoluţia la superlativ. Cele patru lovituri consecutive de la 11 m apărate jucătorilor barcelonezi - Alesanco, Pedraza, "Pichi" Alonso şi Marcos - l-au făcut să intre în "Cartea Recordurilor".
O embolie pune capăt neaşteptat carierei lui Helmuth Duckadam, de la Sevilla el intrând direct în legendă. Cele trei plonjoane în partea dreaptă şi unul în stânga vor rămâne în arhiva sentimentală a istoriei fotbalului românesc, iar strigătul din noaptea de 7 spre 8 mai 1986 al crainicului TVR "Apără Duckadam!", la al patrulea penalti apărat, ceea ce marca pentru Steaua câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a căpătat ceva din rezonanţa celebrului "Am învins!" de la Marathon.
A evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista "France Football".
Câştigător la "Loteria Vizelor" organizată de ambasada americană la Bucureşti, Helmuth Duckadam a emigrat în SUA, în 2003, împreună cu fosta sa soţie, Ildiko şi unul dintre cei doi copii. În scurt timp, întrucât nu s-a putut acomoda în SUA, el a decis să revină la Arad.
În anul 2004 a devenit membru al Partidului Noua Generaţie (PNG). A îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte al PNG şi preşedinte al filialei judeţene Arad.
Helmuth Duckadam a acceptat la 11 august 2010, să fie preşedintele clubului de fotbal Steaua Bucureşti.
La 6 septembrie 2012, preşedintele de imagine al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost supus unei intervenţii de urgenţă în Secţia de Cardiologie Cardiovasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Helmuth Duckadam a fost invitat, la 17 martie 2013, la Sevilia, de oficialităţile clubului spaniol FC Sevilia pentru a lua parte la un dineu, alături de preşedintele clubului Jose Maria Del Nido şi de alţi oameni de fotbal spanioli cu prilejul etapei dedicate fotbalului românesc de către clubul spaniol. Preşedintele de imagine al Stelei a primit, din partea preşedintelui clubului spaniol Maria del Nido, un echipament şi un tablou reprezentând o fotografie în care apare fostul portar, alături de Miodrag Belodedici şi de un jucător al Barcelonei, din timpul finalei câştigată de Steaua, în urmă cu 27 de ani, în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva echipei FC Barcelona.
Este căsătorit cu Alexandra Lincar şi au împreună o fetiţă.