Marius Lăcătuş, antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a declarat că a realizat miercuri seara cea mai mare performanţă a carierei sale de antrenor, calificarea în grupele Ligii Campionilor.
"Am realizat cea mai mare performanţă a carierei mele de antrenor şi în consecinţă aceasta este cea mai fericită zi a mea", a spus Lăcătuş, după victoria cu 1-0 în faţa formaţiei turce Galatasaray Istanbul.
"Felicitări jucătorilor pentru dăruirea de care au dat dovadă în ambele meciuri. Calificarea nu poate fi pusă la îndoială. Am avut un adversar foarte puternic, care ne-a pus probleme, dar am trecut peste ele şi am obţinut cea de-a treia calificare consecutivă în grupele Ligii Campionilor", a mai spus Lăcătuş, adăugând: "Nu trebuie să uităm de lot are Galatasaray, valoarea jucătorilor şi să ne mândrim că am trecut peste o echipă cu rezultate foarte bune la nivel internaţional".
Lăcătuş, care a explicat că jucătorii au fost marcaţi de efort, de stress şi nu s-au mai putut manifesta mai vulcanic pentru succes, a amintit şi de susţinerea suporterilor stelişti, care au creat o atmosferă remarcabilă: "Publicul, ca întotdeauna, a fost aproape de echipă şi au demonstrat că se poate face spectacol în tribune şi să poarte jucătorii spre victorie".
Marius Lăcătuş a avut şi o răbufnire la adresa unei părţi a presei, dar şi a unor oameni de fotbal, care au contestat calităţile sale de antrenor. "Am fost surprins de faptul că în presă a apărut Bogdan Stancu drept titular. De luni era clar pentru mine şi pentru staff-ul cu ce echipă voi începe", a spus Lăcătuş. "S-a vorbit mult în ultimele zile mult despre antrenorul 'Marius Becali'. Am trecut peste multe răutăţi. Unii încearcă să pună în discuţie meseria pe care o fac la Steaua", a mai spus Lăcătuş, care a afirmat că nu va participa niciodată la emisiunile postului de televiziune GSPTV.
Legat de tragerea la sorţi, antrenorul Stelei consideră că se pot face diferite scenarii legate de componenţa grupelor, "dar nu există grupe uşoare, adversari facili". "Mă bucur că şi CFR Cluj este în grupele Ligii Campionilor, că România are două echipe, dar emoţiile acestor două meciuri cu Galatasaray ne fac mai mândri de această calificare muncită. Sperăm să obţinem cât mai multe puncte şi să rămânem cu picioarele pe pământ. Aşteptăm tragerea la sorţi şi sper să reuşim mai mult decât în anii trecuţi", a subliniat Lăcătuş.
Steaua Bucureşti a învins pe Galatasaray Istanbul cu scorul de 1-0, miercuri seara, în manşa a doua a turului III preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, şi s-a calificat în faza grupelor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Bănel Nicoliţă (57). În partida de la Istanbul scorul fusese egal, 2-2. Steaua a reuşit a treia sa calificare consecutivă în grupele Ligii Campionilor. Tragerea la sorţi a grupelor este programată joi seara, de la ora 19:00, la Monte Carlo.