|
Marian Rada: Aveam nevoie de aceasta victorie inaintea meciului cu Steaua
Tehnicianul rapidist Marian Rada a declarat, după victoria din meciul cu Gloria, scor 1-0, în Liga 1, că este solidar cu toate nevoile jucătorilor săi, subliniind că rezultatul de la Bistriţa este foarte bun pentru moral înaintea întâlnirii cu Steaua.
"Jucătorii au protestat faţă de situaţia în care sunt, faţă de neplata salariilor, de decizia de la masa credală prin care primesc doar zece la sută din restanţele de anul trecut. Eu sunt solidar cu toate nevoile jucătorilor, pentru că dacă nu sunt, nici ei nu sunt alături de mine. Observatorul a fost de acord cu acel banner, a fost de acord chiar ca şi suporterii să afişeze un banner similar, dar apoi a primit un telefon de la Bucureşti că suporterii nu au voie cu acel banner. Clubul nu riscă decât o amendă, deşi nu văd de ce. E decizia jucătorilor dacă vor protesta în continuare. Domnul Copos ne-a transmis să câştigăm, că bannerul e banner şi e dreptul lor să protesteze", a declarat Rada.
Meciul Gloria - Rapid a început cu o întârziere de zece minute, deoarece jucătorii rapidişti au protestat faţă de situaţia clubului. Jucătorii rapidişti au ieşit pe teren cu un banner pe care scria " FIFA-UEFA, LPF-FRF, We need help, ajutaţi-ne" şi au purtat tricouri pe care scria "Insolvenţă=Sclavie".
Marian Rada consideră că Rapid trebuie să arate că nu este de locurile 7-8: "Aveam nevoie de această victorie pentru a ridica moralul jucătorilor înaintea meciului cu Steaua şi pentru a scăpa de obsesia locului 8. Trebuie să urcăm cât mai mult, ca să arătăm că nu asta e valorea Rapidului, de locurile 7-8. Meciul cu Steaua îl văd mai bine, pentru că venim după două victorii consecutive. Jucătorii şi-au recâştigat mentalitatea de învingător, le-am şi zis să arate că-s buni, să le crească şi cota şi poate vor avea oferte la vară".
Formaţia Rapid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a 25-a a Ligii 1, unicul gol fiind marcat de Ştefan Grigorie, în minutul 83.
Taguri:
Liga 1
Gloria Bistrita
Rapid Bucuresti
Marian Rada
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a învins-o pe Gloria Buzău doar cu scorul de 2-0, luni seara, acasă, în ultimul meci din etapa a 20-a a Superligii României.
Ambele...
Rapid Bucureşti a terminat la egalitate cu Petrolul Ploieşti, 1-1 (0-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 18-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, acasă, într-o partidă din etapa a 16-a a Superligii României, prima a returului....
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, acasă în Giulești, în ultimul meci din etapa a 15-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe Farul Constanţa cu 5-0 (3-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii României. Andrei Borza (13), Claudiu...
Rapid Bucureşti şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii României....
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii României, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-0, luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 9-a.
...
Rapid Bucureşti rămâne singura echipă din Superliga României fără victorie, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti, 1-1, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a 6-a.
...
Rapid Bucureşti şi Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României.
"Alb-roșii" au...
Rapid Bucureşti a smuls in extremis egalul cu CFR Cluj, 2-2, sâmbătă seara, în Giuleşti, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României.
...
Rapid Bucureşti a învins-o Fotbal Club FCSB cu scorul de 2-0, duminică seara, avasă, în ultimul meci din etapa a 10-a a play-off-ului Superligii României.
Giuleștenii au obţinut...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|