Antrenorul FC Vaslui, Gabi Balint, a declarat că fără jucători ca Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo, fotbalul nu ar fi atât de strălucitor. Fostul internaţional a spus că exemplul acestor jucători ar trebui urmat de toţi fotbaliştii care vor să facă performanţă.
"Barcelona poate şi fără Messi, dar nu aşa de bine. Fără Messi şi fără Ronaldo fotbalul nu este atât de strălucitor. Sunt nişte jucători care vin parcă de pe altă planetă. Ce fac ei în teren e ceva ce eu nu am mai întâlnit până acum. Am văzut cu toţii cum chiar şi o echipă ca Barcelona, mai ales pe final, când a fost presată, a ştiut să se apere. Le spuneam şi fotbaliştilor la antrenament că şi la Barcelona fac sacrificii toţi jucătorii. Au dat la un moment dat şi cu mingea în tribună dacă a fost nevoie, s-au strâns toţi în grup, au închis spaţiile. Messi a intrat semi-accidentat şi a ieşit accidentat, dar a schimbat cursul jocului. Aceştia sunt fotbaliştii mari. Aici trebuie să se uite toţi jucătorii şi să copieze", a spus Gabi Balint.
Acesta a menţionat că nu poate da un pronostic cu privire la câştigătoarea
Ligii Campionilor, deoarece toate echipele rămase în competiţie sunt foarte puternice, dar a precizat, totuşi, că este foarte posibil ca marele trofeu să meargă în Germania.
"E greu de spus, dar cred că una dintre echipele nemţeşti are şanse să câştige Liga Campionilor. Atât Borussia Dortmund cât şi Bayern Munchen sunt echipe foarte puternice, care au forţă fizică şi pot întoarce rezultatele în favoarea lor. Toate patru echipele rămase în competiţie sunt mari şi ar putea să câştige. E greu să dai o favorită. Eu ţin mult cu fotbalul spaniol, fiindcă am jucat în Spania, dar se pare că anul aceste trofeul va fi al nemţilor", a mai declarat Balint.