Real Madrid este "mai bine" acum, înaintea
semifinalei de miercuri din Liga Campionilor cu Borussia Dortmund, decât la meciurile din faza grupelor, când gruparea madrilenă a suferit o înfrângere şi a făcut un egal în faţa lui Dortmund, a declarat luni atacantul madrilen Angel Di Maria.
"Împotriva lui Dortmund nu va fi uşor. Am avut deja probleme în meciurile din grupă (înfrângere cu 2-1 şi un egal 2-2) şi s-ar putea întâmpla din nou la fel", a avertizat argentinianul pe site-ul clubului.
Atacantul argentinian a insistat totuşi pe faptul că madrilenii au progresat semnificativ de la faza grupelor.
"Când am jucat primele două meciuri, nu ne aflam în cea mai bună formă, însă între timp totul s-a schimbat, apărarea noastră este mult mai compactă şi am câştigat încredere în noi", a asigurat internaţionalul argentinian în vârstă de 26 ani.
El a reamintit că madrilenii au marcat
"de fiecare dată" un gol în deplasare în Liga Campionilor, un avantaj incontestabil în această competiţie.
În final, el a subliniat profilul asemănător al celor două echipe:
"Dortmund este o formaţie foarte asemănătoare cu a noastră, foarte puternică pe contraatac. Ştim asta pentru că am trăit-o. Dortmund traversează acum o pasă bună, iar noi trebuie să fim, deci, la 100 la sută", a conchis Di Maria.