Real Madrid are nevoie marți să egaleze cea mai spectaculoasă răsturnare de rezultat din istoria Champions League pentru a o elimina pe Dortmund în semifinale, învingătoare în tur cu 4-1. Până acum, recordul îl deține Deportivo la Coruna, care a învins pe Milan cu 4-0, după ce pierduse în tur cu 4-1, în ediția 2002/2004, în sferturile de finală.
Borussia va încerca să ajungă pentru a doua oară în finala Ligii Campionilor, în timp ce Real Madrid ar putea s-o joace pe-a 13-a.
Real a fost eliminată de trei ori în istoria ei în semifinale, dar a eliminat-o pe Dortmund în această fază a competiției cu scorul general de 2-0 în sezonul 1997/1998, chiar la prima confruntare dintre cele două. Fernando Morientes și Christian Karembeu au marcat atunci două goluri decisive pentru spanioli, care erau antrenați de Jupp Heynckes. Real avea să câștige trofeul atunci.
Michael Zorc, actualul director sportive de la Dortmund, și Lars Ricken, cel care se ocupă de sectorul de junior de la Borussia, au luat parte ca jucători la acea confruntare. Borussia era antrenată de italianul Nevio Scala.
Formațiile de start ale meciului jucat la Madrid pe 1 aprilie 1998 erau următoarele:
Real Madrid: Illgner, Panucci, Sanchís, Sanz, Roberto Carlos, Karembeu, Redondo, Seedorf, Raúl, Morientes (Jaime 88'), Mijatović (Šuker 51').
Borussia Dortmund: Klos, Julio César, Binz, Kree, Reuter, Freund, But, Reinhardt, Ricken (Zorc 81'), Chapuisat, Herrlich (Decheiver 47).
În acest sezon, Dortmund este neînvinsă la meciurile jucate în deplasare în Champions League, având o victorie și 4 egaluri. Real are la meciurile de pe teren propriu 3 victorii și un egal. În cele trei sezoane cu Mourinho pe bancă, Real are acasă 14 victorii europene și doar o înfrângere.
În dublele confruntări cu echipe nemțești, Real Madrid a mers mai departe de 11 ori și de 7 ori a plecat acasă.
Klopp este la prima semifinal de Champions League, în timp ce Mourinho se află a la a 7-a.
Real Madrid a întors rezultatul după ce pierduse în tur de 22 de ori și de alte 14 ori s-a recunoscut eliminată, la dublele confruntări europene din istoria ei.
Cele mai spectaculoase reveniri ale madrilenilor au fost cu Derby County FC (al doilea tur al Cupei Campionilor Europeni 1975/76: 1-4 tur, 5-1 retur), RSC Anderlecht (turul trei Cupa UEFA 1984/85: 0-3 tur, 6-1 retur) și VfL Borussia Mönchengladbach (turul trei Cupa UEFA 1985/86: 1-5 tur, 4-0 retur).
Aceasta este a treia prezență pentru Borussia Dortmund, în semifinale, precedentele două fiind următoarele:
1997/98 cu Real Madrid CF, învinsă
1996/97 Manchester United FC, câștigătoare
Real Madrid pe pentru a 24-a oară în semifinale, un record. Până acum, de 12 ori s-a calificat în afinală și de 11 ori a fost eliminată:
2011/12 Cu FC Bayern München, învinsă
2010/11 FC Barcelona, învinsă
2002/03 Juventus, învinsă
2001/02 FC Barcelona, câștigătoare
2000/01 Bayern München, învinsă
1999/2000 Bayern München, câștigătoare
1997/98 Borussia Dortmund, câștigătoare
1988/89 AC Milan, sconfitta
1987/88 PSV Eindhoven, învinsă
1986/87 Bayern München, învinsă
1980/81 FC Internazionale Milano, câștigătoare
1979/80 Hamburger SV, învinsă
1975/76 Bayern München, învinsă
1972/73 AFC Ajax, sconfitta
1967/68 Manchester United FC
1965/66 FC Internazionale Milano învinsă
1963/64 FC Zürich, câștigătoare
1961/62 R. Standard de Liège, câștigătoare
1959/60 FC Barcelona, câștigătoare
1958/59 Club Atlético de Madrid, câștigătoare
1957/58 Vasas SC, câștigătoare
1956/57 Manchester United FC, câștigătoare
1955/56 AC Milan, câștigătoare
RomanianSoccer