Jucătorii echipei de fotbal Chelsea Londra au păstrat legătura cu fostul lor antrenor, Jose Mourinho, deşi au trecut aproape şase ani de la plecarea acestuia de pe Stamford Bridge, a dezvăluit fundaşul John Terry într-un interviu acordat cotidianului spaniol Marca.
"Ne trimitem unul altuia mesaje şi ne urăm reciproc succes. Este interesat de rezultatele noastre şi de tot ceea ce se petrece la club. Nu este doar cu mine în contact, ci şi cu Lampard şi ceilalţi jucători", a explicat Terry, căpitanul lui Chelsea.
Presa sportivă internaţională anunţă ca sigură revenirea lui Mourinho la clubul londoneză în această vară, în condiţiile în care zilele tehnicianului lusitan la Real Madrid par numărate, atât din cauza rezultatelor sub aşteptări din acest sezon, cât şi a neînţelegerilor tot mari mari ale acestuia cu "
greii" vestiarului madrilen.
"Mourinho are o relaţie foarte bună cu suporterii noştri deoarece Chelsea a câştigat Premier League precum şi alte trofee cu el la cârmă. Şi la Real Madrid a câştigat titluri în trei ani, iar în acest sezon are şansa să cucerească Cupa Spaniei. Tot ceea ce pot să spun despre el este faptul că e un antrenor de top alături de care ne-a făcut cu adevărat plăcere să lucrăm. Avem un mare respect faţă de el şi de filosofia sa. Mereu a transmis multă siguranţă echipei şi încredere în victorie. Am muncit din greu şi puteam discuta cu el despre problemele persoane. A fost un prieten şi ne-am întristaţi cu toţii atunci când a plecat", a adăugat Terry.
Referindu-se la situaţia sa de la clubul londonez, fundaşul a precizat:
"Mai am încă un an de contract. Ştiu că nu voi juca niciodată la o altă echipă din Premier League deoarece sunt foarte legat de Chelsea. Însă dacă clubul nu doreşte să continui, cu siguranţă voi căuta un alt loc în care să joc. După aceea, mi-ar plăcea să fiu antrenor, chiar dacă asta presupune să fiu mai puţin timp alături de soţie şi de copii".