|
Sorin Cartu: Astra este favorita
Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Sorin Cârţu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că evoluţia din ultimul meci de campionat îi dă speranţe că gruparea din dealul Copoului se va salva de la retrogradare.
"Eu cred în continuare că ne putem salva de la retrogradare. Mai sunt 15 puncte în joc până la finalul campionatului. Chiar dacă situaţia noastră este foarte grea, evoluţia din repriza a doua a meciului de la Chiajna, îmi dă speranţe. Cred că am avut un plus la capitolul atitudine, relaţii de joc. Din păcate, am avut iarăşi neşansă, iar Tudor, unul dintre arbitrii pentru care am un mare respect, nu ne-a dat un 11 metri clar. Nu vreau să pun mare presiune pe jucători înaintea meciului cu Astra, în care e clar că oaspeţii sunt favoriţi. Ei sunt mult mai bine clasaţi, au jucători de calitate, Tembo, Fatai, Măţel, Takayuki, Silviu Lung. În plus, au ca ascendent jocul din Cupa, pe care l-au cîştigat la Iaşi cu 4-1 plus două zile de repaus faţă de noi. Dar asta nu înseamnă că noi nu vom da totul pe teren să câştigăm acest meci. Eu cred că toate ocaziile de până acum şi toate greşelile făcute împotriva noastră să ne mobilizeze. Până la finalul campionatului, trebuie să luăm punct sau puncte din toate meciurile", a spus Sorin Cârţu.
Tehnicianul formaţiei ieşene a mai precizat că pentru partida de joi, de pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, nu va putea conta pe Ţigănaşu: "Ţigănaşu a luat cartonaş galben în partida de la Chiajna şi va fi suspendat o etapă. În acest condiţii, probabil că fundaş stânga va juca Vladu, jucător care se simte mai bine după accidentarea suferită. Mici probleme musculare au Ciucur, Tudor, dar cred că voi putea conta pe ei în meciul cu Astra. Oricum, eu contez pe toţi jucătorii din lot pentru că nu se ştie de cine pot avea nevoie".
Partida CSMS Iaşi - Astra Giurgiu, din cadrul etapei a 30-a a Ligii 1, se va disputa azi, de la ora 19:00.
Taguri:
CSMS Iasi
Sorin Cartu
Astra Giurgiu
Liga 1
etapa 30
» CSMS Iasi - Istoric rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Politehnica Iași
Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 2-2, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Ieşenii...
Sepsi Sfântu Gheorghe a învins-o pe Poli Iaşi cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Politehnica Iaşi a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-1, duminică, acasă în Copou, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României. Oţelul a deschis scorul după 111 secunde,...
Politehnica Iaşi a învins-o dramatic pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii României....
Liderul Universitatea Cluj a suferit prima sa înfrângere în acest sezon al Superligii României, 0-1 în Copou cu Politehnica Iaşi, în...
Politehnica Iaşi a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în Copou, într-un meci din etapa a 9-a a Superligii României....
Antrenorul Marius Şumudică a debutat cu o victorie la Rapid Bucureşti, 2-1 cu Politehnica Iaşi, vineri seara, în Copou, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii...
Politehnica Iaşi și Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 2-2, luni seara, acasă în Copou, în ultimul meci din etapa a 5-a a Superligii României. Dinamo...
Gloria Buzău a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 3-a a Superligii României. "Alb-albaștrii" au deschis...
Politehnica Iaşi a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 1-0, vineri seara, acasă, într-un meci din etapa a 2-a a Superligii României. Unicul gol al meciului a fost...
Politehnica Iași a învins-o acasă cu scorul de 2-0 pe Petrolul Ploiești, în etapa a 9-a din play-out-ul Superligii României. Golurile moldovenilor au fost...
|
|
|
S-au nascut azi
Cosmin Brândaș
România
53 ani
Cristian Bălașa
România
52 ani
Curro Torres
Spania
48 ani
Danny Wilson
Scoția
33 ani
David Dunn
Anglia
45 ani
Eliseo Rivero
Uruguay
67 ani
Florin Popete
România
47 ani
Gyula Zsengellér
Ungaria
109 ani
Jasmin Trtovac
Serbia
38 ani
Jay Emmanuel-Thomas
Anglia
34 ani
John Charles
Țara Galilor
93 ani
Juvhel Tsoumou
Congo
34 ani
Klaus Fischer
Germania
75 ani
Logan Bailly
Belgia
39 ani
Luca Ariatti
Italia
46 ani
Marco Zoro
Coasta de Fildeș
41 ani
Mehdi Pashazadeh
Iran
51 ani
Naser Aliji
Albania
31 ani
Nikos Georgeas
Grecia
48 ani
Octavian Popescu
România
22 ani
Ovidiu Hoban
România
42 ani
Raymond Mommens
Belgia
66 ani
Roberto Bettega
Italia
74 ani
Stelian Farcău
România
50 ani
Tudor Paraschiva
România
105 ani
Vasile Sicu
România
39 ani
Zavon Hines
Anglia
36 ani
|
|
|