Managerul sportiv Adrian Ilie, care împlineşte duminică 34 de ani, a declarat şi-a dorit două lucruri, victoria Stelei cu Oţelul Galaţi, care s-a şi împlinit, iar apoi vrea titlul de campion, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
"De ziua mea mi-am dorit două lucruri. Primul a fost să câştigăm la Galaţi şi mă bucur că mi s-a îndeplinit dorinţa. Al doilea este să câştig titlul de campion cu Steaua din poziţia de manager sportiv. Şi cred că acest lucru se va întâmpla pe data de 7 mai", a declarat Ilie.
"Cobra" le-a făcut cinste antrenorilor şi jucătorilor Stelei cu câte o bere, la sfârşitul antrenamentului de duminică dimineaţă. De asemenea, FC Steaua mai are un sărbătorit în lot, Florin Lovin.
Mediafax