Managerul interimar al lui Chelsea, Rafael Benitez, a început deja să caute o nouă slujbă şi a afirmat că prioritatea lui este să rămână în fotbalul englez.
Benitez se va despărţi la sfârşitul sezonului de echipa de pe Stamford Bridge, cu care a ajuns până în
finala Europa League, programată miercuri, la Amsterdam, împotriva Benficăi Lisabona. Chelsea a eliminat-o pe Steaua Bucureşti în optimile de finală ale competiţiei.
Victoria de sâmbătă cu Aston Villa (2-1) a făcut-o pe Chelsea sigură de prezenţa în viitoarea ediţie a Europa League.
Benitez, 53 de ani, a afirmat că agenţii săi îi caută un post pentru sezonul viitor.
"Prioritatea rămâne Anglia, dar, dacă nu poţi găsi o echipă, poate că trebuie să mergi în străinătate", a adăugat tehnicianul spaniol.
"Premier League este un campionat fantastic. Familia mea locuieşte şi acum în Anglia, aşa că ar fi mai uşor. Dacă nu, voi merge în străinătate. Sunt două opţiuni pentru viitor: să mă apuc de un proiect, să construiesc în doi-trei ani o echipă cum am făcut la Liverpool. Sau poate să preiau o echipă de top, cu bani, unde poţi să cumperi câţiva jucători şi să lupţi de la început pentru trofee", a spus el.
Benitez a fost impopular în rândul unor fani ai lui Chelsea după ce a preluat echipa, deţinătoarea Ligii Campionilor, în urma demiterii lui Roberto Di Matteo în luna noiembrie.
Fostul tehnician al lui Valencia, Liverpool şi Inter Milano, ales cel mai bun antrenor din campionatul Angliei în luna aprilie, a confirmat deja că va pleca de la Chelsea după ce a fost numit manager interimar.
Favorit pentru banca tehnică a lui Chelsea e portughezul Jose Mourinho, acum la Real Madrid, ce a antrenat cu succes formaţia londoneză între 2004 şi 2007. Unii jurnalişti au speculat în ultima perioadă că Mourinho va fi înlocuit la Real chiar de Benitez.