Fotbaliştii echipei Steaua Bucureşti şi componenţii staff-ului au primit tricourile, medaliile şi trofeul de campioni ai României, marţi seara, pe Arena Naţională din Capitală, după meciul cu FC Braşov, din etapa a 34-a a Ligii 1, ediţia 2012-2013.
Valentin Alexandru, secretar general LPF, a înmânat tricourile şi medaliile, sub privirile primului ministru Victor Ponta, în faţa a 50.000 de spectatori, printre care s-au aflat şi suporteri de seamă ai Stelei, precum Anghel Iordănescu, Ilie Năstase, Viorel Păunescu etc.
Înaintea festivităţii, steliştii au îmbrăcat tricouri pe care scria cu roşu şi albastru "Victory 24", au scandat şi au cântat împreună cu suporterii de la peluză imnul "Sunt fericit şi mă simt bine". Alături de campioni pe gazon s-au aflat şi soţiile, prietenele şi copiii steliştilor.
În acest sezon pentru Steaua au jucat portarii Răzvan Stanca, Ciprian Tătăruşanu şi Valentin Cojocaru, fundaşii Gabriel Matei, Cornel Râpă, Doru Bratu, Lukasz Szukala, Florin Gardoş, Iasmin Latovlevici, Danijel Georgijevski, Valeriu Lupu, Vlad Chiricheş, Paul Pîrvulescu, mijlocaşii Lucian Filip, Mihai Pintilii, Alexandru Chipciu, Cristian Tănase, Andrei Prepeliţă, Cristian Puşcaş, Iulian Roşu, Ionuţ Năstăsie, Alexandru Bourceanu, Adrian Popa, Gabriel Iancu, atacanţii Mihai Costea, Leandro Tatu, Raul Andrei Rusescu, Stefan Nikolic, Adi Rocha. Au mai evoluat Novak Martinovic şi Tiberiu Bălan.
Nu au lipsit de la festivitate nici accidentaţii Gabi Matei, Vlad Chiricheş, Leandro Tatu sau Alex Chipciu, acesta din urmă cu piciorul în ghips.
Jucătorii stelişti sunt la primul lor titlu de campioni, excepţiile fiind Cornel Râpă (campion cu Oţelul Galaţi) şi Raul Rusescu (campion cu Unirea Urziceni).
Lista celor premiaţi a fost întregită de Helmut Duckadam, preşedintele de onoare al Stelei, Valeriu Argăseală, preşedintele Consiliului de Administraţie, managerul general Mihai Stoica, directorul economic Iulian Gheorghişor, team-managerul Marius Ianuli, antrenorii Laurenţiu Reghecampf (principal), Cristinel Ţermure, Toni Petrea (secunzi), Eugen Nae (cu portarii) etc.
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a anunţat că steliştii îi dedică titlul cu numărul 24 fostului fotbalist Mihăiţă Neşu.
Festivitatea s-a încheiat cu înmânarea trofeului căpitanului Alex Bourceanu, după care steliştii au sărbătorit într-o ploaie de confetti roş-albastre şi şampanie.
Steliştii vor pleca de la Arena Naţională într-un autocar descoperit pentru a sărbători alături de suporteri în Piaţa Constituţiei câştigarea celui de-al 24-lea titlu (1951, 1952, 1953, 1956, 1959-1960, 1960-1961, 1967-1968, 1975-1976, 1977-1978, 1984-1985, 1985-1986, 1986-1987, 1987-1988, 1988-1989, 1992-1993, 1993-1994, 1994-1995, 1995-1996, 1996-1997, 1997-1998, 2000-2001, 2004-2005, 2005-2006, 2012-2013).
Circulaţia rutieră va fi restricţionată, marţi, între orele 20,30 - 23,30, pe Bulevardul Unirii, între Bd. I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, precum şi între Bulevardul Libertăţii, Bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.