Antrenorul Jose Mourinho a declarat, într-un interviu pentru Chelsea TV, că a durat doar cinci minute până când a decis să semneze un nou contract cu gruparea londoneză, la o discuţie cu patronul Roman Abramovici.
"A fost o decizie uşoară. L-am întâlnit pe patron şi în cinci minute, după câteva întrebări foarte scurte dar la obiect, am hotărât imediat. L-am întrebat pe patron: «Mă vreţi înapoi?», iar el m-a întrebat: 'Vrei să revii?'. Şi în vreo două minute decizia era luată", a spus Mourinho.
"În carieră am avut două mari iubiri: Inter şi Chelsea. Iar Chelsea este mai mult decât importantă pentru mine. A fost foarte foarte greu când am avut confruntări cu Chelsea. S-a întâmplat doar de două ori, ceea ce nu a fost atât de rău. Acum promit exact acelaşi lucru ca în 2004, cu o singură diferenţă de adăugat: Sunt unul dintre voi", a mai afirmat Jose Mourinho.
Tehnicianul portughez va fi antrenorul formaţiei londoneze în următoarele patru sezoane.