Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că, din câte ştie, UEFA s-a adresat clubului Steaua, cerându-i lămuriri în privinţa cazului "Valiza", şi a precizat că forul pe care îl conduce nu a primit deocamdată nicio solicitare de la federaţia continentală.
"Din câte ştiu eu, UEFA s-a adresat clubului Steaua şi a cerut lămuriri în ceea ce priveşte acest caz. Deocamdată nu am primit nicio solicitare de la UEFA. Eu nu am ajuns încă la federaţie, am fost plecat din ţară şi nu ştiu să fi venit vreo solicitare de la UEFA, dar nu cred, pentru că aş fi fost anunţat", a spus Mircea Sandu.
UEFA a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a deschis o procedură disciplinară împotriva FC Steaua, iar cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a forului în data de 21 iunie, federaţia europeană luând în discuţie situaţia campioanei României după decizia ÎCCJ în dosarul "Valiza".
"A fost deschisă o procedură împotriva clubului Steaua Bucureşti în baza articolelor 2.04.g), 2.05 şi 2.10 ale regulamentului ediţiei 2013/2014 a UEFA Champions League, referitoare la criteriile de admitere pentru participarea în competiţiile UEFA", se arată pe site-ul forului european.
Cazul va fi analizat de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA în data de 21 iunie, la Nyon, iar un verdict va fi dat în săptămâna care începe la 24 iunie.
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a fost condamnat, în 4 iunie, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.