Portarul maghiar Márton Fülöp, care a evoluat în cursul carierei sale la mai multe echipe din prima ligă engleză, între care Sunderland şi Ipswich Town, se află în prezent în recuperare după după ce i-a fost extirpată o tumoare la braţ, sperând să poată reveni cât mai rapid pe gazon.
În februarie, Fülöp a acuzat probleme la braţ, iar două luni mai târziu a fost operat. Ulterior, portarului i-a fost depistată o tumoare maglină, care a fost îndepărtată cu succes în cursul unei intervenţii chirurgicale efectuatîă la începutul acestei luni, iar acum urmează un tratament postoperator.
"Sunt sigur că, după câteva luni, voi fi pregătit atât fizic cât şi mental să joc în continuare fotbal", a precizat fotbalistul, în vârstă de 30 ani, cu 24 de selecţii în reprezentativa Ungariei, adversara României în
preliminariile CM 2014.
Fülöp a îmbrăcat ultima oară tricoul echipei cipriote Asteras Tripoli, de care a fost legat prin contract până la finalul sezonului recent încheiat.