Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi seară, într-o emisiune televizată, că se aştepta ca Steaua să nu fie exclusă din Liga Campionilor de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA în urma cazului Valiza şi consideră decizia ca fiind una corectă.
"Era lucru de notorietate, pentru că Becali nu s-a dus să corupă, Becali s-a dus să premieze, care era o problemă permisă. E normal să-i dea un an cu suspendarea pedepsei, pentru că s-a schimbat regulamentul şi premierea nu mai este acceptată. UEFA a împăcat şi capra şi varza. Dar ei sunt oameni corecţi acolo, sunt jurişti de mare valoare internaţională şi greu greşesc. Exact verdictul ăsta l-am spus de dimineaţă, că le dă un an cu suspendare", a spus Dragomir la DigiSport.
Echipa Steaua nu a fost suspendată de UEFA în dosarul Valiza şi va evolua în Liga Campionilor în sezonul viitor, a declarat, marţi, managerul stelist Mihai Stoica.
Echipa Steaua va întâlni formaţia FK Vardar Skopje, campioana Macedoniei, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Partidele din turul doi preliminar al Ligii Campionilor se vor disputa în două manşe, la 16-17 iulie, respectiv 23-24 iulie. Steaua va juca primul meci pe teren propriu.