Uniunea europeană de fotbal (UEFA) impune controale doping sangvine, începând cu sezonul 2013-2014, în
Liga Campionilor şi
Europa League.
Analizele de sânge au fost efectuate până acum de UEFA la ultimele 2 turnee finale ale Euro 2008 şi 2012.
UEFA a trimis o circulară federaţiilor naţionale că testele sangvine vor fi efectuate atât în timpul competiţiilor cât şi inopinat, iar jucătorii pot da o probă de urină, fie una de sânge, sau ambele.
În sezonul 2012-2013, UEFA a efectuat 1.374 controale în Liga Campionilor şi Europa League, fără niciun caz pozitiv. În alte competiţii, de fotbal feminin şi juniori au avut loc 407 teste.
În colaborare cu laboratorul acreditat al Agenţiei Mondiale Anti-Doping de la Lausanne, UEFA a iniţiat un studiu pentru analiza a profilelor de steroizi pentru 900 de jucători, testaţi de cel puţin 3 ori în competiţiile continentale începând cu 2008. Studiul are ca obiectiv potenţialul consum de steroizi în fotbalul european prin utilizarea datelor din controalele doping anterioare. Studiul va păstra anonimatul jucătorilor şi niciunul nu va putea fi acuzat de încălcarea codului antidoping.