Adrian Mititelu spune că viitoarea arenă a Ştiinţei va fi construită de acelaşi constructor care a renovat şi stadionul CFR-ului.
"Şi noi am negociat cu acelaşi constructor care a făcut şi stadionul de la Cluj. Chiar înaintea lor, dar noi nu aveam o locaţie şi de aceea am întarziat. Sper ca într-o lună să avem proiectul şi din martie să începem construcţia. Vor fi 25.000 de locuri pe noul stadion ce va fi amplasat pe locul Tineretului. Am vorbit cu domnul Prioteasa, cu domnul Berceanu, cu aproape toţi consilierii şi toată lumea este de acord cu acest proiect. În proporţie de 60 la sută am obţinut şi finanţarea, sunt încă în discuţie cu două, trei bănci importante. Va fi o lucrare ce va avea termen de finalizare maxim 15 luni, deci startul sezonului 2010 –2011 va fi pe noua arenă ce va fi concesionată pe 49 de ani. Singurul lucru care ne-ar împiedica să o realizăm este ca cei care au promis, în speţă cei de la judeţ, să nu mai fie de acord“, a spus Adrian Mititelu la ROC.
"În doi ani. Noi vom fi naţionala"
Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a afirmat în această seară, la Radio Oltenia Craiova, că este convins de faptul că gruparea alb-albastră va redeveni furnizorul principal de jucători pentru echipa naţională.
“Nu mă deranjează prea mult că e haosul ăsta acolo, pentru că noi creştem uşor-uşor. Lăsaţi-i pe ei să facă naţionala cu Florentin Petre, cu Roşu, am auzit că vor să-l cheme acum. Oricum, dacă îi ia pe jucătorii noştri la naţională, îi strică. Dacă băieţii mei stau pe acolo îi contaminează şi pe el. Mai dau de impresari care le sucesc minţile, li se mai sugerează câte o chestie… Oricum, sunt convins că în maxim doi ani, echipa naţională vom fi noi. Vom fi echipa naţională sau cel puţin vom fi o echipă naţională virtuală, pentru că poate nu vor vrea alţii să fim şi cea reală”, a spus Mititelu.
Ediţie Specială de Oltenia