Tehnicianul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat sâmbătă seară, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 2-1, că linia de mijloc a formaţiei sale nu a funcţionat bine şi că pe viitor jucătorii trebuie să fie mult mai concentraţi şi să nu dea adversarilor atâtea şanse.
"Din păcate astăzi nu am reuşit să marcăm mai multe goluri. Ceahlăul e o echipă foarte bună, chiar am rămas surprins. Mijlocul nostru nu a funcţionat bine, am pierdut de foarte multe ori mingea a doua. Pe viitor trebuie să jucăm mult mai concentraţi şi nu avem voie să dăm adversarilor atâtea şanse. Îmi doresc foarte mult ca jucătorii care intră în teren, care sunt garda a doua, să aibă altă atitudine. Următoarea perioadă pentru noi este foarte importantă, trebuie să dozăm foarte bine efortul. Nu fac diferenţă între jucători, nu contează cum îi cheamă, în momentul în care intră în teren trebuie să dea totul", a spus Reghecampf la Digi Sport.
Laurenţiu Reghecampf a explicat de ce nu a evoluat Vlad Chiricheş în partida cu Ceahlăul: "La încălzire a simţit ceva e gamba dreaptă şi am preferat să îl ţinem afară".
De cealaltă parte, antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vasile Miriuţă, a declarat că este mulţumit de prestaţia elevilor săi, deşi rezultatul meciului cu Steaua nu este pozitiv.
"Chiar dacă am pierdut, am ţinut să-mi felicit jucătorii pentru atitudine, pentru agresivitate, pentru jocul prestat. Păcat că am pierdut meciul, dar în mare sunt mulţumit de prestaţia echipei şi sper să creştem de la joc la joc. Un arbitraj foarte bun, greşeli se mai fac, 99 la sută sunt mulţumit de arbitraj. Niciodată nu o să dau vina pe arbitraj. Steaua are forţă mare, dar părerea mea au fost momente când ne-am ridicat la valoarea Stelei", a spus Miriuţă la Digi Sport.
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din prima etapă a ediţiei 2013-2014 a
Ligii 1. Golurile au fost marcate de Popa (11) şi Georgievski (27) pentru Steaua, respectiv Jula (40) pentru Ceahlăul.