Formaţia CS Universitatea Craiova s-a impus clar, scor 2-0, în primul joc amical disputat ieri în cadrul cantonamentului de la Zlatibor, elevii lui Erik Lincar întâlnind-o pe Mladost Lucani, echipă retrogradată din Liga 1 a Serbiei în sezonul trecut, informează
gazetadesud.ro. Oltenii au deschis scorul prin Miodrag Teodorovici (‘3), acesta reluând imparabil cu capul o centrare venită de pe stânga de la Cristi Ganea. Al doilea gol a fost semnat de Adrian Sin (‘63), acesta şutând sec din interiorul careului mare.
Antrenorul Erik Lincar a început partida cu: Bojan Brac - Daniel Oprița, Zoran Lubincovici, Cristian Ganea, Ionuț Stancu, Ivo Molnar, Dragoș Dragalina, Florin Pârvu, Gabriel Precup, Ramses Gado, Miodrag Teodorovici. În partea secundă au mai jucat: Mihai Gherasim (Ionuț Irimia) - Marian Cârjă, Florin Pătrașcu, Bogdan Scarlat, Gabriel Velcovici, Adrian Ionescu, Enache Câju, Claudiu Dragu (Cristian Dragu), Adrian Sin, Răzvan Gorovei, Albert Voinea.
Următoarea partidă de verificare pe care o va susţine CS Universitatea este programată sâmbătă, adversară fiind formaţia din localitatea Zlatibor. Al treilea meci se va disputa luni în compania formaţiei OFK Petrovac, care evoluează în prima ligă din Muntenegru, iar ultimul amical a fost programat joi, 1 august, partenera nefiind momentan stabilită.
RomanianSoccer