Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat că există o ofertă pentru fundaşul Vlad Chiricheş de la Tottenham, în timp ce preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a precizat că transferul este perfectat pentru suma de opt milioane de euro şi jucătorul va pleca miercuri în Anglia.
"Există din partea clubului Tottenham o ofertă pentru Chiri", a spus, din Georgia, Reghecampf, după victoria Stelei în meciul cu Dinamo Tbilisi, scor 2-0, în
manşa întâi a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
"S-a vândut în Anglia. Nu mai joacă returul, pleacă mâine. Aflasem de dimineaţă că pleacă. Transferul e de opt milioane de euro. Sunt bani mulţi pentru România, puţini pentru Steaua. Dacă era născut în Anglia făcea cel puţin 18 milioane", a spus Dragomir, într-o intervenţie telefonică după declaraţia lui Reghecampf.
Chiricheş a fost pe teren tot meciul pe care Steaua l-a disputat, marţi, la Tbilisi, cu echipa locală Dinamo în Liga Campionilor.
Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat, marţi seară, că transferul fundaşului stelist Vlad Chiricheş la Tottenham este reuşit şi a precizat că suma de opt milioane de euro pe care o va plăti clubul englez pentru jucător este una enormă.
"E un transfer extrem de reuşit pentru Steaua. Suma este enormă şi asta datorită valorii lui Chiricheş. A avut un salt calitativ extraordinar. Sper să se impună şi la Tottenham, dar nu va fi uşor. Adversarii în Anglia sunt extrem de valoroşi, iar el trebuie să joace la maxim pentru a fi titular. Pentru Chiricheş este fantastic că pleacă în acest moment. Pentru mine există o teamă că nu se va integra foarte trepede şi pot pierde un jucător important pentru naţională. Defensiv, Chiricheş este mult mai bun decât belgianul Jan Vertonghen, principalul său adversar pe post", a spus Piţurcă.