Mijlocaşul Cătălin Doman, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil trei ani cu Rapid, a declarat acţionarul grupării giuleştene, Nicolae Cristescu.
Fotbalistul a evoluat în sezonul trecut în
Liga 2 la FC Argeş Piteşti, grupare care se află în procedura de insolvenţă la fel ca FC Rapid. În perioada 2010-2012, Doman a jucat la Khazar Lankaran cu care a câştigat Cupa Azerbaidjanului.
"Doman este jucătorul Rapidului, a semnat pe trei ani. Mai avem şi alţi jucători, sper să oficializăm transferul lor în cursul zilei de astăzi", a spus Nicolae Cristescu.
Conducerea grupării giuleştene mai negociază cu mijlocaşul Raul Costin şi cu atacanţii Alexandru Grigoraş şi Adrian Pătulea.